Numele vine de la grecescul κόλλυβα, τά — ta kolliva sau κόλλυβον, τό — to kollivon, care inseamna coliva.

La inceput coliva a servit ca hrana, iar mai apoi la pomenirea mortilor, dupa modele si traditii care existau deja in lumea pagana a timpului. Coliva, facuta din grau fiert, indulcita cu miere sau cu zahar, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a trupului omenesc este graul (din care se face pâinea).

Ea este o ofranda ce se aduce pentru sufletele mortilor la zilele randuite pentru pomenirea lor (in ritualul Bisericii Ortodoxe, la romani). Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este o expresie materiala a credintei in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Hristos insusi le-a infatisat ca simboluri ale invierii trupurilor; dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 s.u,). Dulciurile si aromele care intra in compozitia colivei reprezinta virtutile sfintilor sau ale raposatilor pentru care se face coliva, sau dulceata vietii celei vesnice pe care speram sa o dobandeasca mortul. mai mult…

Conform unei vechi şi frumoase tradiţii, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei adormiţi întru Domnul. În fiecare an, în sâmbăta dinainte de Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii fac milostenie pentru sufletele celor care s-au mutat la cele veşnice. În Ortodoxie există pomenirea morţilor, pentru că Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului. Dimpotrivă, pentru creştinii ortodocşi, moartea nu este decât o trecere de la moarte la viaţă.

Astfel, sa rânduit pomenirea morţilor chiar în ajunul Duminicii Infricoşătoarei Judecăţi – aceasta aducându-ne aminte de faptul că mulţi dintre noi au plecat nepregătiţi la cele veşnice, iar la Judecată, vom fi întrebaţi de Dreptul Judecător de cele săvârşite pe pământ. În aşa mod, rugăciunile noastre devin o expresie a iubirii noastre faţă de cei adormiţi. Ca să fie mai clară ideia, voi cita din părintele Alexandru Schmemann, care spunea: Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. mai mult…

La 3 februarie 2018, când Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Maxim Grecu, sfânta liturghie în biserica în cinstea Sfinților Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin și Elena din or. Imola a fost săvârşită de pr. Serghei Popescu.

În predica s-a părntele paroh le-a vorbit creştinilor despre Sfântul Maxim Grecu, care a fost unul dintre cei mai învăţaţi monahi din prima jumătate a secolului al XVI-lea. S-a născut în oraşul Arta la anul 1470. Provenea dintr-o familie bogată, ilustră şi evlavioasă, iar în lume se numea Mihail Trivolis.  a fost tuns în monahism la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino. mai mult…