La biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma, în a doua zi a Postului Mare, preotul Serghei a oficiat a doua parte a Slujbei Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

La finalul slujbei, părintele a rostit și un cuvânt de învățătură, în care a accentuat importanța pocăinței.

Partea cea de-a doua a canonului din seara aceasta ne arată că pentru a dobândi iertare de la Dumnezeu trebuie să ne aflăm într-o stare de pocăinţă, să plângem pentru păcatele noastre, să ne întristăm pentru ele. Însă, tristeţea aceasta trebuie să fie o tristeţe plină de speranţa că la capătul eforturilor noastre duhovniceşti ne vom bucura de iertarea păcatelor, de binecuvântarea lui Dumnezeu şi de reînfierea noastră ca fii ai Preasfintei Treimi. De aceea şi atunci când Mântuitorul în Predica de pe munte se referă la postire, El ne îndeamnă să nu fim trişti ca făţarnici, pentru că tristeţea în gândirea Sfinţilor Părinţi este un păcat pe care trebuie să îl regretăm.

Cheamarea la pocăinţă a Sfântului Andrei Criteanul are ca scop tocmai revenirea noastră la starea fericită de după botez când ne-am îmbrăcat cu Hristos ca şi cu o haină. Dar această pocăinţă, această tristeţe pe care trebuie să o purtăm în suflete, mai ales în perioada acestui sfânt şi mare post al Paştelui, tristeţe izvorâtă din părerea de rău pentru păcatele pe care le-am săvârşit trebuie să fie însoţită de nădejdea nezdruncinată că Dumnezeu, cum a primit pocăinţa lui David, pocăinţa Sfintei Maria Egipteanca şi a tuturor drepţilor invocaţi în canonul său de Sfântul Andrei Criteanul, va primi şi lacrimile noastre, va primi şi pocăinţa noastră, vom primi de la El dezlegare de păcate şi puterea de a ne schimba viaţa.