Mercuri-A trea parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

În seara zilei de miercuri a primei săptămîni din Postul Mare, la 4 martie 2020, preotul Serghei Popescu a oficiat Pavecernița Mare cu citirea Canonului a Sf. Andrei Criteanu la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, pr. Serghei le-a vorbit creştinilor despre adevărata natură a pocăinţei, pozitivă şi dătătoare de lumină, se manifestă în mod vizibil în viaţa Bisericii mai ales prin trei expresii caracteristice: liturgică – în timpul Postului Mare, sacramentală – în Taina Spovedaniei şi personală – în darul lacrimilor.

Pocăinţa este legată de perioada anului în care se desfăşoară Sfântul şi Marele Post: nu toamna, când cad frunzele şi bruma; nu iarna, când pământul este mort şi îngheţat; ci primăvara, când se termină chiciura, când zilele se măresc şi întreaga natură se trezeşte la viaţă. Cum cântă şi Biserica la vecernia din miercurea dinaintea începutului Postului Mare: „Răsărit-a primăvara Postului şi floarea pocăinţei. Deci să ne curăţim pe noi, fraţilor, de toată întinăciunea şi Dătătorului de lumină cântând să-I zicem: Slavă Ţie, unule iubitorule de oameni!”. Timpul pocăinţei din Postul Mare este un timp de bucurie, nu de descurajare. Postul este o primăvară duhovnicească, pocăinţa un boboc ce înfloreşte, iar Hristos ni se face cunoscut în această perioadă ca „Dătător de lumină”. Întristarea pe care o resimţim în timpul Marelui Post este, ca să folosim cuvintele Sfântului Ioan Scărarul, o „fericită tristeţe bucuroasă”.

“Suflete al meu, suflete al meu, scoală-te, pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și te vei tulbura. Ci te deșteaptă ca să se milostivească spre tine Hristos-Dumnezeu, care pretutindenea este și toate le plinește.”

This slideshow requires JavaScript.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *