În această Duminică, 23 februarie 2020, Biserica Ortodoxă se află în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. La Biserica Ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către preotul Serghei Popescu, parohul Bisericii. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei (cap. 25, vs. 31-46) care ne prezintă Înfricoșătoarea Judecată.
Dacă am făcut binele, pentru noi Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos nu va mai fi înfricoşătoare. Pentru noi, Hristos va fi binefacere, venind pe norii cerului. Dar pentru cei care au făcut răul, va fi lucrul acesta înfricoşare. Pocăinţa este singura cale de a scăpa de pedeapsa Dreptului Judecător, singurul mijloc care ne ajută să rămânem curaţi pentru a da răspuns bun atunci când stihiile lumii se vor schimba şi Fiul Omului va veni cu slavă, să judece viii şi morţii. Acum, cât mai avem vreme, să împlinim poruncile lui Dumnezeu, să ne îmbogăţim cu fapte bune şi să petrecem în vieţuire sfântă.
Pr. Serghei le-a vorbit celr prezenţi despre semnificaţia acestei duminici. Iar mesajul evanghelic al ei ne ajută să ne aducem aminte și să medităm la faptul că cu toții vom muri și vom ajunge la un moment dat să fim judecați de Dumnezeu. Este un adevăr pe care majoritatea oamenilor nu doresc să conştientizeze.
Ziua Judecăţii nu e ceva absurd. Ea este în perfect acord cu dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea cere răsplătirea binelui şi pedepsirea răului. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre Judecata din urmă, zice că Dumnezeu o va face pentru două motive: să-Şi facă dreptate Lui Însuşi şi să facă dreptate aleşilor Săi.
Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi ne spune că Dumnezeu este iubire şi milostivire, iar criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor este iubirea milostivă. Cei care au arătat iubire milosivă semenilor în viaţa lor pe pământ aceia vor fi binecuvântaţi ca să intre în bucuria iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia Cerurilor. Iar cei care au fost indiferenţi şi nemilostivi faţă de semenii lor aflaţi în suferinţă sunt numiţi blestemaţi. Acest apelativ extrem de aspru este un reproş-sentinţă care arată gravitatea nepăsării unora faţă de suferinţa altora.
Multe alte texte din Noul Testament ne îndeamnă la iubire, dar Evanghelia de astăzi ne responsabilizează cel mai mult, deoarece ne arată că milostenia este o datorie şi o condiţie a mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Faptele bune săvârşite pe pământ ne ajută să dobândim mântuirea sau viaţa veşnică din ceruri.
În ziua aceea, vei fi adus în faţa Marelui Judecător spre a da socoteală. Poţi să nu crezi aceasta; dar vom avea cu toţii posibilitatea să şi vedem acest adevăr.
După ce se vor cântări faptele oamenilor, se va rosti sentinţa şi va urma despărţirea. Cei buni, care L-au urmat pe Hristos cu credincioşie, care au iubit şi au ajutat pe aproapele lor, vor auzi cuvintele: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia veşnică!”. Celor răi, care au dispreţuit pe Dumnezeu şi au încălcat Legea Sa, care au iubit deşertăciunile lumeşti şi n-au ajutat pe semeni, Judecătorul le va spune: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic!”. Această sentinţă a Judecăţii universale va fi definitivă şi fără drept de apel.
Ştiind acestea, să fim cu luare aminte la imensa noastră responsabilitate aici pe pământ, înainte de a sosi bilanţul Judecăţii înfricoşătoare. Noi trăim astăzi datorită unui împrumut de timp. De ce această amânare? Sfântul Apostol Petru ne dă motivarea: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungată răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (II Pt. 3, 9).
Să încercăm să ne simţim păcătoşenia şi să strigăm precum proorocul David: „Spală-mă întru totul de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte” (Ps. 50,3).
