Maslul sau Eleoungerea este Taina în care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit, creştinilor bolnavi li se împărtăşeşte harul vindecării de boli sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertare de păcate. 

Domnul Hristos în activitatea Sa mesianică a vindecat nenumaraţi bolnavi de bolile şi neputinţele lor. Pentru aceste tămăduiri El nu le cerea decât dorinţa de a se vindeca şi credinţa în puterea Sa. Însă, de multe ori, odată cu tămăduirea bolilor trupesti, El le ierta şi păcatele (Matei IX, 2), cerindu-le să nu mai greşească (Ioan V, 14). Ceea ce înseamnă că există o strânsă legătură între boală şi păcat (Luca IV, 39), pentru că există o strânsă legătură, o influenţă reciprocă între suflet şi corp.

Apostolii Domnului Hristos continuind opera mântuitoare a Învăţătorului lor, au fost împuterniciti de El – să vindece pe membrii Bisericii de boalele şi nepturintele lor. În acest scop, a înfiinţat Taina Maslului, împuternicind cu săvârşirea ei pe Apostolii şi urmaşii lor.

Din aceste motive, credincioşii au pentru tămăduirea neputinţei lor trupeşti pe lângă remediile medicale şi un mijloc duhovnicesc de vindecare, anume: Taina Maslului.

Ea este acea taină care prin ungerea cu untdelemnul sfinţit de preoţi, împreună cu anumite rugăciuni, se coboară harul Duhului Sfânt peste bolnavul respectiv, I se iartă păcatele şi se împărtăşeşte totodată tămăduire trupească sau uşurarea durerilor şi întărire sufletească.

Ungerea cu untdelemn era practicată în religiile vechi, fie pentru cult, fie pentru vindecarea bolnavilor. La evrei, în Vechiul Testament, se aducea ca jertfă (Iesire XXIX, 40; Levitic, II, 4); pentru sfinţirea lucrurilor trebuincioase la slujbă (Iesire XL, 9). Se întrebuinţa şi pentru sfinţirea unor oameni în anumite emisuni, pentru ungerea regilor şi împăraţilor Saul (I Regi XV, 1), Solomon (III Regi I, 34); pentru ungerea preoţilor Aaron (Iesire XXIX, 7); pentru ungerea profeţilor, Elisei (III Regi XIX, 16).

În Noul Testament se folosea ca medicament pentru ungerea bolnavilor, după cum ne arată pilda samarineanului milostiv, unde acesta unge cu untdelemn pe un rănit căzut între tâlhari (Luca X, 34). Domnul Hristos când a trimis pe Apostoli la propovăduire, într-o misiune de probă, le-a dat puterea de a vindeca pe bolnavi, ungându-I cu undelemn: «Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau» (Marcu VI, 13).

Aceasta practică a ungerii cu untdelemn a fost consfinţită de Mântuitorul Hristos şi ridicată la rangul de taină, după învierea Sa. Acest fapt îl aminteşte Sfânta Scriptură, când spune că Domnul Hristos, după învierea Sa, s-a înfăţişat pe Sine viu Apostolilor Săi şi li s-a arătat timp de patruzeci de zile «şi vorbind cele despre împarăţia lui Dumnezeu» (Fapte I, 3). Deci, în acest răstimp, de patruzeci de zile a instituit Taina Maslului.

Aceasta o confirma faptul că Sf. Iacov – ruda Domnului şi episcopul Ierusalimului, îndemna pe creştini ca atunci când sunt bolnavi să săvârşească Taina Maslului. «Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui» (Iacov V, 14-15).

Din spusele Sf. Iacov se vede că este vorba de o taină şi nu despre o ungere obişnuita cu untdelemn, pe care o putea face orice credincios sau orice om şi nu numai preoţii. Nu este vorba nici de o ungere harismatică, adică o ungere cu vindecări minunate pe care o făceau unii credincioşi, inzestraţi cu această putere prin harul Duhului Sfânt – harismaticii: «Şi unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune… iar altuia darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh» (I Corinteni XII, 8-9; Marcu XVI, 18).

Mai mult, această ungere cu untedelemn despre care vorbeşte Sf. Iacov, aduce după sine prin rugăciunea credinţei -a preoţilor – nu numai vindecarea trupului şi «iertarea păcatelor» prin harul Duhului Sfânt. Deci, untdelemnul şi rugăciunea – partea externă – preoţii ca săvârşitori – administratorul – uşurarea suferinţelor sau chiar vindecarea lor, împreună cu iertarea păcatelor – partea supranaturală.

Avem toate elementele constitutive ale tainei. Ele ne dovedesc că Domnul Hristos a instituit Taina Maslului, împuternicind pe Apostoli şi urmaşii lor s-o îndeplinească în cazul creştinilor bolnavi, pentru vindecarea lor.

 Taina Maslului se adminstrează credinciosului bolnav sau la mai mulţi bolnavi, – enoriaşilor unei parohii, în anumite zile, – pentru vindecare de anumite boli sau iertarea păcatelor lor.

Ea se oficiază de şapte preoti – preoţii Bisericii (Iacov V, 14) în conformitate cu cele şapte daruri ale Sfântului Duh (Isaia XI, 2-3). La nevoie pot oficia chiar şi doi preoţi.

«Rugăciunea credinţei» constituie partea formală a tainei şi constă din repetarea rugăciunii: «Părinte sfinte doctorul sufletelor…» de şapte ori, împreuna cu şapte pericope evanghelice, şapte pericope din Apostol şi alte rugaciuni. În răstimpul rugăciunii, se unge bolnavul cu untdelemnul sfinţit, în prealabil, de preoţi, prin repetarea rugăciunii de sfinţire de şapte ori.

Taina Maslului este precedată – când se administrează unui bolnav – de Taina Pocăinţei, când acesta este în măsura de a face mărturisirea. Prin Maslul se iartă bolnavului păcatele care eventual au fost uitate la mărturisire. După Taina Maslului bolnavul primeşte Taina Sfintei Euharistii.

Taina Maslului se administrează bolnavului care îşi exprimă dorinţa de a o primi şi este conştient spre a face mărturisire la Taina Pocăinţei. Ea se administrează şi bolnavului care-i mai grav suferind, la dorinţa familiei acestuia şi care garantează de dreapta credinţă a bolnavului şi de probabilitatea de a o fi primit dacă ar fi fost în posibilitatea de a se exprima.

În asemănare cu Taina Botezului, Maslul se oficiază şi pentru copiii bolnavi, la cererea părinţilor. Şi la bolnavii gravi şi la copii, administrarea maslului se bazeaza pe faptul că Domnul Hristos a vindecat anumiţi bolnavi în urma rugăciunii casnicilor lor. Vindecarea unui demonizat orb şi mut (Matei XII, 22), vindecarea fiicei cananeiencei (Matei XV, 22-28).

Dar efectul tainei, adică vindecarea trupeasca a bolnavului nu este totdeauna evidenta; bolnavul nu se vindecă în mod automat, căci atunci taina ar deveni un act magic. Taina Maslului este o rugăciune adrestată lui Dumnezeu şi ca orice rugăciune, îndeplinirea ei depinde de atotştiinţa şi bunătatea divina. El singur ştie şi hotărăşte ce-i folositor omului. Ea mai depinde şi de credinţa bolnavului. Însă, prin maslu, bolnavului i se iartă păcatele şi dacă nu se vindecă trupeşte, simte o uşurare a suferinţelor şi o întărire sufletească.

Taina Maslului a fost practicată – precum s-a amintit – dintru inceput în Biserica cu mult folos pentru creştini şi o amintesc Origen, Sfântul Ioan Gura de Aur, şi Papa Inocenţiu I. Şi astăzi este necesară pentru credincioşii bolnavi, căci pe lânga medicamentele care vindeca corpul este nevoie şi de întărirea sufletului, de ridicarea moralului aceluia care suferă.

 Untdelemnul, folosit la această sfântă Taină, e ales datorită calităţilor sale excepţionale.  Totodată având şi o semnificaţie specială – cea de milă a lui Dumnezeu (eleon – untdelemn; eleos – milă, îndurare).

Se sfinţeşte untdelemnul şi se citescşapte fragmente din Apostol şi şapte Evanghelii şi de ţapte ori bonavul se unge cu untdelemn cu rugăciunea «Părinte sfinte doctorul sufletelor şi al trupurilor…». La această rugăciune se unge cu untdelemn: fruntea, pieptul şi membrele bolnavului. 

Uleiul sfinţit la Taina Sfântului Maslu nu poate fi folosit oricum. Întrebuinţarea corectă a acestui ulei sfinţit reiese clar din rugăciunile rostite în cadrul slujbei: “ca şi cei ce se vor unge cu untdelemnul acesta al înnoirii…”; “să aduci mila Ta peste untdelemnul acesta şi peste cei ce se ung din el în numele Tău…”; “întocmeşte-l spre tămăduirea celor care se ung din el…”.

Folosirea clară care reiese din cadrul rugăciunilor speciale este cea de ungere, căci vindecarea se datorează, practic, efectului ungerii cu acest ulei sfinţit, ca ungere rânduită prin excelenţă ca taină a însănătoşirii trupului.

Preoţii care participă la această Sfântă Taină, ei înşişi folosesc acest ulei sfinţit în mod expres spre ungerea celor care sunt prezenţi la săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. Rezultă clar că uleiul sfinţit în cadrul Tainei Sfântului Maslu se utilizează absolut prin ungere. El nu poate fi folosit nicidecum la pregătirea mâncărurilor sau întrebuinţat în gospodărie.

Credincioşii trebuie să fie atenţi la cantitatea uleiului sfinţit pe care vor să-l folosească, căci prin ungere uleiul se consumă destul de greu. Singura excepţie care se acceptă este aceea că, dacă avem prea mult ulei sfinţit de la Taina Sfântului Maslu ori îl păstrăm cu cinste la loc curat şi purtăm grijă ca nu cumva să se strice, îl întrebuinţăm la candelă în biserică sau în casele credincioşilor.

 Lucrurile necesare la săvârşirea Sfântului Maslu.

Dacă Taina Sfântului Maslu se săvârşeşte acasă, e necesar ca în camera unde se va săvârşi Taina, înaintea icoanelor să fie pusă o măsuţă (orientată spre răsărit) pe care se aşază un vas cu grâu sau cu făină de grâu, în centrul vasului se pune un pahar sau un alt vas cu untdelemn care urmează să fie sfinţit. În vasul cu grâu se înfing 7 beţişoare înfăşurate la vârf cu vată. În vase aparte se toarnă untdelemn şi puţin vin roşu. Pe aceeaşi măsuţă se pune Evanghelia şi crucea.