SF. TAINE

Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe

Taină (în greacă μυστήριον, mystérion) slujbele bisericeşti prin mijlocirea cărora ni se împărtăşeşte, în chip văzut, harul lui Dumnezeu cel nevăzut, în vederea sfințirii sau mântuirii credincioșilor.

În Sfânta Scriptură cuvântul taină are doar un înţeles general şi niciodată nu desemnează ceea ce numim noi astăzi „Sfântă Taină”, ci se referă la tainele lui Dumnezeu pe care El ni le descoperă (vezi: Înţelepciunea lui Solomon 2:22; Daniel 2:27-30; Marcu 4:11; I Corintheni 4:1; Efeseni 3:8-9; 5:30-32, Coloseni 2:2-3 ş.a.). În general, Scriptura şi Tradiţia numeşte „taine a lui Dumnezeu” – tainele mântuirii, adică întreaga iconomie divină.

Sfântul Apostol Pavel foloseşte de mai multe ori acest termen în epistolele sale. Astfel, el vorbeşte despre taina mântuirii poporului iudeu care va veni după convertirea neamurilor la credinţă: „Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor”(Romani 11, 25). În epistola către Efeseni, Apostolul Pavel vorbeşte despre taina mântuirii oamenilor prin împăcarea lor cu Dumnezeu de către Iisus Hristos: „Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele cel din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăşmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea”(Efeseni 2, 14-15). În prima epistolă către Corinteni, Marele Pavel dă cuvântului taină înţelesul de harismă: „Şi de aş avea darul proorociei şi toate tainele le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, numic nu sunt”(I Corinteni 13, 2).

În sens larg al acestui cuvânt, totul ce se săvârşeşte în Biserică este o taină: “Totul e în Biserică sfîntă taină. Orice ierurgie e sfîntă taină. „Chiar una mică, chiar şi cea mai mică?” – Da. Oricare dintre ele este la fel de uriaşă ca însăşi taina Bisericii. Fiindcă şi cea mai mică dintre ele este în organismul Dumnezeu-omenesc al Bisericii într-o legătură organică, vie, cu întreaga taină a Bisericii – cu Însuşi Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. “ (Sf. Iustin Popovici)

După cum menționa prot. Ioan Meiendorf: “În epoca patristică nu exista nici un termen special pentru a denumi „sfintele taine” drept o categorie aparte a slujbelor bisericii: termenl misterion a folosit iniţial într-un sens mai larg și mai general de “taină a mântuirii” și doar în al doilea sens auxiliar, el era folosit pentru a se referi la acțiunile, dătătoare de mântuire, deci anume a sfintelor taine.

Tradiţia ortodoxă, în primele 15 secole nu a cunoscut un număr fix al Tainelor. Abia în sec. XVII, schema de 7 Taine a fost unanim recunoscută în Biserica Ortodoxă, acestea fiind Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfânta Euharistie, Preoţia, Nunta şi Sf. Maslu.

Trăsăturile esenţiale ale Sfintelor Taine

1) Ele au fost instituite de Mântuitor
2) Partea nevăzută este împărtăşirea harului divin celor ce le primesc.
3) Partea văzută, rânduiala pentru săvârşirea ei.
 În Sfânta Evanghelie sunt menționate trei taine (Botezul, Împărtășania și Pocăinţa). Relatările despre originea divină a celorlalte taine pot fi găsite în Faptele Apostolilor, în Epistolele Apostolilor, precum și în scrierile Părinților Apostolici și învățătorile Bisericii din primele secole ale creștinismului (Sf. Mucenic Iustin, Sf. Irineu, Clement din Alexandria, Origen, Tertulian, St. Ciprian și etc).

Deşi harul este unul după natura sa, totuşi se deosebeşte de la Taină la Taină în lucrarea lui asupra primitorilor, ceea ce înseamnă că fiecare Taină, în afară de harul sfinţitor, conferă şi haruri speciale, caracteristice fiecărei dintre ele.

1. Botezul, Taina prin care omul din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi sfinţindu-se.

2. Mirungerea, Taina prin care noul botezat, îndată după Botez, primeşte harul Duhului Sfânt spre a se întări şi spori în noua viaţă dobândită după botez.

3. Spovedania, Taină prin care creştinul, pocăindu-se de păcatele săvârşite şi mărturisindu-le înaintea preotului duhovnic ortodox, primeşte de la Dumnezeu, prin dezlegarea preotului, iertarea păcatelor, fiind reaşezat în starea harică.

4.Euharistia, Taina prin care, creştinul se împărtăşeşte cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea elementelor (pâinea şi vinul) la jertfa euharistică de la Sfânta Liturghie.

5. Maslul sau Eleoungerea este Taina în care se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de bolile sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertare de păcate.

6. Nunta este Taina prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât în mod liber să trăiască împreună întreaga lor viaţă, în scopul de a se ajuta reciproc, a naşte şi a creşte copii şi a se feri de desfrânare, primesc, prin rugăciunile preotului, harul divin care sfinţeşte legătura lor şi îi ajută la împlinirea scopului ei.

7. Preoţia este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat anume pregătit, sfinţindu-l şi aşezându-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti, împărtăşindu-i acestuia puterea de a învăţa cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârşi lucrările sfinte şi de a-i conduce pe credincioşi pe calea mântuirii.

Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe se împart în:
1) Tainele care se repetă –Spovedania, Euharistia, Sfântul Maslu, Cununia (în anumite condiţii)
2) Tainele care nu se repetă – Botezul, Preoţia, Mirungera.

Sfintele Taine se mai pot împărţi în cele obligatorii şi neobligatorii:
1) Cele obligatorii pentru toţi creştintii – Botezul, Mirungerea, Spovedania, Euharistia, Sfântul Maslu
2) Neobligatorii sunt tainele – Nunţii şi Preoţiei.

Săvârşitorii Tainelor. Fiecare Taină are un săvârşitor şi un primitor. Desigur, adevăratul săvârşitor al Tainelor este Cel care le-a instituit, Iisus Hristos, care îşi continuie prin ele lucrarea Sa mântuitoare şi sfinţitoare în Biserică prin Duhul Sfânt. De aceea validitatea tainei nu depinde de vrednicia morală a preotului sau episcopului, care este doar un instrument prin care lucrează în chip nevăzut Duhul Sfânt.