Liturghia în cinstea marelui praznic al Bunei Vestiri oficiată la parohia în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma

Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteşte”.

În Duminica a patra din Post, care a coincis cu sărbătoarea domnească a Bunei Vestiri, pr. Serghei Popescu a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, pr. Serghei le-a vorbit despre sărbătoarea de astăzi şi despre bucuria de a o avea pe Maica Domnului ajutătoare şi mijlocitoare.

În decursul istoriei omenirea a primit multe veşti însemnate, dar cea mai frumoasă şi mai importantă veste pe care a primit-o vreodată, nu este alta decât aceea pe care o primeşte astăzi din cer, de la Dumnezeu, prin îngerul Gavriil. Prăznuim astăzi sărbătoarea care ne aduce aminte de marea dragoste a lui Dumnezeu pentru omenirea căzută în păcat. într-o lume in care omenirea se complăcea în cele mai oribile păcate, într-o lume în care cele zece porunci ale Decalogului erau nesocotite, îngerul Gavriil e trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaret la Fecioara Maria al cărei suflet era candelă de lumină, ca o grădină de pace şi binecuvântare. Intrând la Sfânta Fecioară a zis: „Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu Tine, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca I, 29). La nedumerirea Mariei, arhanghelul completează: „Duhul Sfânt va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri” (Luca I, 35). Stăpânită de dublul moment al smereniei şi al dorinţei arzătoare de a împlini voia lui Dumnezeu, Maria îi răspunde: „Fie mie după cuvântul tău”.

Ca atare Buna Vestire este începutul mântuirii noastre, în sensul că prin întruparea Fiului lui Dumnezeu care se face Fiul Fecioarei, ni se oferă posibilitatea mântuirii şi desăvârşirii. De aceea, pe drept cuvânt o putem numi cea mai mare veste din istoria mântuirii omenirii. 

Buna Vestire nu este însă numai o „evanghelie” către Maica Domnului, ci şi o „evanghelie” despre Maica Domnului,  aceste fragment ne spune şi cel mai mult, din întregul Noul Testament despre Maica Domnului.

Buna Vestire este o sărbătoare foarte aşteptată, datorită evlaviei pe care credincioşii o au către Maica Domnului. De asemenea, ea vine ca o oază de întărire trupească şi sufletească pentru vremea Postului Mare, pentru că în această zi avem aşa numita „dezlegare la peşte“. Ea este o sărbătoare a bucuriei, care anunţă începutul mântuirii. „Fără Buna Vestire nu avem nici Crăciun, nici Paşte“, spunea un cunoscut părinte. Bucuria anunţată de Înger cuprinde astăzi comunităţile credincioşilor şi se adresează fiecăruia dintre noi, dându-ne făgăduinţă şi speranţă: „Cele ce nu sunt cu putinţă oamenilor sunt cu putinţă la Dumnezeu“.

Să nu uităm în rugăciunile noastre despre Maica Domnului. Cine ne poate ajuta și sprijini și ajuta mai mult decât ea? Cine se roagă și mijlocește mai mult în fața Fiului Său decât Maica Domnului?

Să nu uităm să ne rugăm, să nu uităm să chemăm numele lui Hristos, să nu uităm, în necazurile pe care le avem, să privim fața Maicii Domnului și să o simțim pe Maica Domnului ca pe mama noastră adevărată, iar aceasta va veni să ne ajute, să ne mângâie, să fie alături de noi.

Starețul Efrem Vatopedinul spunea că unul din călugării aghioriții care a văzut-o pe Maica Domnului, a auzit-o spunând: “Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul și mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă”. Mă rog ca dintre cei pe care Maica Domnului îi mângâie și cărora le stă alături să fiți și voi.” Să ținem minte mereu că Maica Domnului este cea care ne mângâie și ajută, care ne sprijină pe calea mântuirii.

This slideshow requires JavaScript.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *