A treia zi a Canonului Sf. Andrei Criteanul

În a treia zi a Postului Mare, pe 13 martie 2019, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost oficiată de prot. Serghei Popescu în prezența creștinilor veniți de a se ruga în această perioadă deosebită Postului Mare.

La final, părintele paroh a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat faptul că Sfântul Andrei Criteanul aduce în faţa noastră un șir de mărturii, de oameni care au strălucit prin smerenie devenind persoane iubite, împreună locuitori cu Dumnezeu în Împărăţia Cerurilor.

Suntem cu toţii îndemnaţi, mai întâi, să punem începutul cel bun prin smerenie, după care să încercăm să ne întoarcem din drumul nostru cel rău, să ne întoarcem către Dumnezeu, să ne pocăim; după aceea să fim mai sensibili la aproapele nostru, la suferinţele şi la nevoile lui şi în cele din urmă să fim iertători, să fim cu atâta iubire faţă de aproapele încât socotindu-ne pe noi mai păcătoşi decât aproapele nostru să ne putem deschide sufletul şi cu generozitate să iertăm. Să iertăm, iertarea fiind măsura cu care şi Dumnezeu ne iartă pe noi . Și oare nu dorim să fim iertați?

Suntem în primile zile de post, să nu postim doar de bucate. Să ne smerim sufletele, să ne gândim la păcatele noastre, să ne curățim sufletele.

Luminându-ne simțurile prin post și prin rugăciune vedem că altfel privim ceea ce vedem, altfel înțelegem ceea ce citim, altfel se comportă ființa noastră. După zilele de post cei care au postit pot observa o schimbare în atitudine, în felul de a fi și mai ales în modul de a gândi, pentru că gândul nostru trebuie să fie ca și gândul lui Dumnezeu.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *