A patra zi a Canonului Sf. Andrei Criteanul

La data de 14  martie 2019, la biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma, prot.Serghei Popescu  a oficiat a patra parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

La finalul slujbei părintele Serghei a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi.

Întregul cuprins al Canonului este o rugăciune de pocăinţă, o rugăciune care meditează asupra modului de vieţuire, punând în balanţă viața noastră de acum şi modul corect de vieţuire al creştinului prin urmarea lui Hristos.

Această sfântă slujbă ne arată păcatele de care trebuie să fugim, pentru că toate personajele importante din Sfânta Scriptură sunt spre explicare și puse înaintea noastră ca să luăm aminte de ce trebuie să fugim și pe cine trebuie să urmăm. Așadar, trebuie să-L urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe toți sfinții și drepții și să fugim de oamenii păcătoși care s-au lepădat de Dumnezeu și care au preferat păcatul în locul virtuții

Perioada Postului Mare sau a Postului Sfintelor Paşti este mai întâi de toate o perioadă de rugăciune şi pocăinţă. Postul este însoţit de rugăciune şi rugăciunea este însoţită de pocăinţă.

Oricât de greu ar fi păcatul pe care noi l-am săvârşit, oricât de mult ne-am fi depărtat de Dumnezeu şi oricât de departe ne-am afla în lumea păcatului plecaţi aidoma fiului risipitor, trebuie să avem puterea de întoarcere.

Canonul Sfântului Andrei Critenul îi cheamă pe fiii Bisericii la pocăinţă, pe cei mai evlavioşi la lacrimi, lacrimile pocăinţei care spală toate păcatele şi care sunt considerate aceste lacrimi al doilea botez.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *