La data de 23 decembrie 2018, în Duminica vindecării celor zece leproși, la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
În cuvîntul său de învățătură, părintele paroh a vorbit despre această parabola evanghelică care ne învață în primul rând recunoștința și faptul că primind, să nu uităm că trebuie să mulțumim.
Evanghelia de astăzi ne istoriseşte că, pe când Iisus se afla la hotarul dintre Galileea şi Samaria…, a fost întâmpinat de zece leproşi. Aceştia I-au cerut să-i ajute, strigând: „Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi”.
Domnul n-a amânat răspunsul Său de iubire, ci i-a vindecat pe toţi. Din păcate, din cei zece leproşi numai unul, care era samarinean, a venit să-I mulţumească Mântuitorului pentru tămăduirea sa. Ceilalţi nouă uită de Binefăcătorul lor şi se grăbesc să se întoarcă repede în sânul familiilor lor.
Foarte multă lepră există şi astăzi şi oameni leproşi sunt şi astăzi destui. Deosebirea e numai atât că oamenii de azi nu poartă boala leprei în oasele lor, ci în sufletul lor.
Psalmistul David ne învaţă să mulţumim pururea lui Dumnezeu: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui”. Lui Dumnezeu Îi datorăm cinste supremă şi iubire, fiindcă El este autorul tuturor bunurilor noastre.
Sunt multe podoabe care pot înfrumuseţa un suflet creştin. Dar recunoştinţa, ocupă un loc deosebit. Ea este mărturia credinţei, a nădejdii şi a dragostei. E dovada unei adevărate vieţi trăite după voia lui Dumnezeu.
Cât de mult se aseamănă greşeala leproşilor cu purtările oamenilor de azi! Lumea este plină de mila şi darurile Domnului. Ce dar mare este nouă, spre pildă, sănătatea sau mintea,priceperea.Şi apoi, mai ales, darurile cele sufleteşti, pentru cine le ştie preţui şi folosi.
Cel mai mare dar ce ni s-a dat nouă este Jertfa Crucii prin care ne-a izbăvit pe noi Domnul, ca pe cei zece leproşi.
Atâtea daruri ni s-au dat nouă, încât ar trebui să stăm în genunchi, cu rugăciuni de mulţumită lui Dumnezeu. Dar e aşa de puţină mulţumirea între creştinii de azi! Şi asta-i încă o dovadă că nu trăim şi nu înţelegem Evanghelia cea adevărată.
Cum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu? În toate zilele şi în fiecare ceas şi clipă, să zicem în casă, la biserică, pe cale şi oriunde, această scurtă rugăciune: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.
Dacă nu ni se împlineşte cererea, noi să-I mulţumim Mântuitorului pentru tot ce ne-a dat în viaţă, pentru sănătate, pentru minte, pentru cei doi ochi, pentru pâinea zilnică, pentru serviciu, pentru copii, pentru nepoţi, pentru preoţii care ne păstoresc, pentru Sfânta Cruce cu care biruim pe diavoli şi mai ales, pentru Evanghelie sau învăţătura cea dumnezeiască şi pentru că suntem fii ai Bisericii Ortodoxe.
Se cuvine să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat şi să fim recunoscători tuturor binefăcătorilor noştri, fiindcă astfel împlinim voia Tatălui ceresc şi ne facem vrednici de noi binefaceri din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Știind că celui recunoscător i se înmulţeşte darul, să cultivăm mereu virtutea recunoştinţei, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice: „În toate, aduceţi mulţumire” (I Tes. 5, 18).
