La data de 29 aprilie 2018, în Duminica slăbănogului, a patra după Paști, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de parohul bisericii, prot. Serghei Popescu.

Pr. Serghei a adresat un cuvânt de învăţătură , tâlcuind pericopa evanghelicî despre minunea vindecării unui slăbănog, pe care o săvârşeşte Mântuitorul.

Acest om era foarte bolnav, a petrecut ceea ce ar însemna un veac întreg pentru omul sănătos, zăcând în patul său timp de 38 de ani, ceea ce de fapt e o viaţă întreagă petrecută în suferinţă. 

Mesajul acestei pilde este de a ne strădui să folosim darurile Bisericii pentru a ne lumina sufletele, nu a le întuneca mai tare. De a ne integra cu adevărat în atmosfera Bisericii, nu a rămâne pe dinafară. De câte ori preoţii duhovnici nu „trag” de noi, îndemnându-ne la înlocuirea patimilor cu fapte de virtute, încercând astfel să ne treacă pragul Bisericii, spre a fi înăuntru, iar noi răspundem cu o naturaleţe copilărească: „Da, părinte, aveţi dreptate, dar eu – ştiţi – din motivul cutare sau cutare, nu pot să fac asta, sau să renunţ la…, nu pot să vin la Sfânta Liturghie pentru că…” etc. etc., amăgindu-ne că ne-am spovedit, că suntem creştini buni, dar în realitate rămânând în continuare simpli spectatori ai creştinismului.

“Voieşti să te faci sănătos?” este întrebarea celui mai adevărat  Prieten care l-a cercetat vreodată de-a lungul acestor treizeci şi opt de ani.

” Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.”(In 5, 7). De câte ori nu are omul în clipe decisive nevoie de omul potrivit? „Doamne, nu am om” îşi spune. Aceste cuvinte şi le spune nu doar slăbănăgul din pericopa evanghelică de astăzi, dar cu regret şi foarte mulţi fraţi ai nostri. Însă chiar dacă oamenii ne uită, dacă ne dezămăgesc şi ne trădează avem mereu un ajutor minunat.

Întorcându-ne la mesajul evangheliei de astăzi, trebuie să realizăm că nimeni nu se mai poate plânge că nu are om să-l arunce în scăldătoare. Hristos, aşteaptă în fiecare minut din zi şi noapte să fie strigat, iar Biserica, are apele pregătite pentru vindecarea oricărei dureri.

Vindecându-i trupul, Dumnezeu îi arată că păcatul a fost pricina bolii sale cumplite, şi îl povăţuieşte ca să nu mai păcătuiască din nou, “ca să nu-ţi fie ceva mai rău“. Nu ştim ce fel de păcat săvârşise omul acesta, nici nu este nevoie să ştim aceasta, pentru că se ştie că orice păcat aduce mânia lui Dumnezeu şi înseamnă o întoarcere de la Dumnezeu, şi de asemenea că fiecare păcat, dacă nu este urmat de pocăinţă adâncă, trebuie să aducă suferinţă şi durere mai curând sau mai târziu. “De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” Dumnezeu ne iartă păcatul şi ne arată milă; de aceea, să nu-L mai ispitim pe Dumnezeu, căci am putea să simţim asprimea dreptăţii Lui în locul milei. 

De la acest slăbănog putem  învăța că suferința adusă de boală, se poate tămădui prin pocăință pentru păcate. Și chiar dacă omul bolnav nu dobândește imediat vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică se poate mântui.