La data de 28 ianuarie 2018, în duminica Vameşului şi a Fariseului, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
Duminica Vameşului şi a fariseului, deschide perioada Triodului, un timp al pocăinţei în care nădăjduim să învăţăm smerenia şi să ne adâncim credinţa.
În predica sa, pr. Serghei le-a vorbit celor prezenţi despre perioada Triodului, una dintre cele trei perioade liturgice a anului bisericesc, care ne pregătește pentru a întâmpina așa cum se cuvine, prin Postul Mare, Sărbătoarea Învierii Domnului. De asemenea, părintele a explicat pericopa evanghelică rânduită a se citi astăzi la Sfânta Liturghie.
Am auzit astăzi în Evanghelie că Mântuitorul spune: Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 18, 14). Oricine… şi eu, şi voi. Domnul, în Biserica Sa, stă la dispoziţia oricui. De voia noastră depinde să-L îmbrăţişezi şi să-L primeşti. Dacă nu voieşti, Domnul nu te forţează. Dacă nu vrei, nu se va întâmpla nimic. Duminica de astăzi a vameşului şi a fariseului ne dă învăţătura, învăţătura nemuririi, ne dăruieşte învierea care ne înviază din morţi.
Evanghelia ne prezintă un fariseu şi un vameş în templu, la rugăciune. Fariseul, socotindu-se superior altora, se laudă cu virtuţile sale şi îi dispreţuieşte pe alţii. Vameşul, neîndrăznind să-şi ridice ochii spre cer, apăsat de remuşcări, suspină cu căinţă: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Încheind pilda, Mântuitorul ne arată că vameşul s-a întors mai îndreptat la casa sa decât fariseul, pentru că smerenia lui a fost răsplătită.
După cum mândria este începutul oricărui păcat, tot aşa smerenia este temelia tuturor virtuţilor. Ea este virtutea specifică a tuturor acelora care s-au identificat întru totul cu Hristos. Nimic nu-l răneşte mai mult pe Satana ca virtutea smereniei, pe calea căreia putem ajunge la cer, de unde el a căzut.
Aşa sunt şi eroii parobolei de azi, şi în dependenţă de mândria sau smerenia de care dau dovadă, primesc răspuns la rugăciunile lor.
Rugăciunea însoţită de mândrie, de lăudă, de dispreţ faţă de aproapele, cu încredere în meritele personale, nicicând nu va fi primită de Dumnezeu. De aceea şi Învăţătorul nostru ne-a spus că fariseul, care a făcut o astfel de rugăciune, nu s-a întors mai îndreptat la casa sa.
Mântuitorul ne asigură că vameşul, care s-a rugat însă cu părere de rău pentru păcatele sale, s-a întors mai îndreptat la casa sa şi rugăciunea i-a fost ascultată, fiindcă a căutat într-adevăr să se îndrepte, dar nu să se laude şi ridice deasupra tuturor.
Cand omul este eliberat de păcate, el renaşte, de aceea pocăinţa se numeste al doilea botez. Lacrimile pocăinţei sunt lacrimi de bucurie. Când ingenunchem noi in taina pocăinţei atunci ne ridicăm. Când ne smerim, ne golim de noi inşine în faţa lui Dumnezeu, este de fapt o înălţare duhovniceasca. Când îngenunchem copleşiti de păcate vrem să lăsam jos la pamant păcatele noastre.
