Adunarea generală a preoților din Italia

La 8 decembrie 2017, la Milano, în sala de conferințe a Hotelului Una Cusano, a avut loc o întâlnirea clerului Administrației parohiilor Patriarhiei Moscovei din Italia.

Adunarea a început cu o rugăciune și binecuvântarea PS Matei, Episcop de Bogorodsk, administratorului parohiilor Patriarhiei Moscovei din Italia. După care a urmat alegerea Prezidiului adunării. Aceasta a fost format din arhimandritul Dimitrie (Fantini), arhimandruitul Amvrosie (Macar), iar secretar al adunării a fost ales protoiereul Alexei Iastrebov.

La această adunare a participat și protoiereul Serghei Popescu, parohul bisericilor în cinstea Sfinților şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena din Imola, și a Sintelor Femei Mironosițe din Parma.

Vladîka i-a salutat pe cei prezenți și, mulțumindu-le organizatorilor și participanților la întâlnire, a anunțat programul întâlnirii.

Mulți dintre cei prezenți l-au văzut pe episcopul Matei pentru prima dată după numirea sa în funcția de administrator al parohiilor italiene, astfel, episcopul a relatat despre sine și locurile sale de slujire.

După care a prezentat datele statistice privitor la Administrație, compusă în prezent din 67 de parohii și 60 de angajați clericali.

Vladîka și-a exprimat speranța că întâlnirile viitoare, pelerinajele vor permite preoților și credincioșilor din Italia să se simtă drept un organism unitar.

După care ierarhul a relatat despre întâlnirile sale cu reprezentanții Bisericii Catolice, menționând necesitatea unui dialog reciproc cu creștinii occidentali.

După pauză, Episcopul Matei le-a raportat participanții la reuniune deciziile luate de către Soborul Arhieresc, îndeosebi cele legate de viața Administrației parohiilor italiene. De exemplu, o importanță deosebită pentru preoții care activează în străinătate, o au documentele care reglementează căsătoriile mixte sau atitudinea față de eterodocși.

Ultima parte a întâlnirii a cuprins dezbaterea diferitelor probleme abordate de către  episcop. După închiderea lucrărilor cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, unde preoții au putut să continuie dialogul cu arhipăstorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *