Sâmbătă, 27 august 2016, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Prooroc Miheia și alți sfinți împreună cu El, prot. Serghei Popescu a oficiat sfânta și dumnezeiasca liturghie la biserica ortodoxă „Sf. Împărați Constantin și Elena” din or. Imola.

În bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei (17, 24- 18,2) la care a făcut referire în predica sa protoiereul Serghei Popescu.

S-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Probabil că această întrebare şi-au pus-o nu doar apostolii, dar şi fiecare dintre noi. Vreţi să ştiţi cine-i mai mare? Răspunsul e destul paradoxal:  cine-i mai mic în ochii săi, acela-i mai mare în ochii lui Dumnezeu.

Mare e acela care numai de mărimea lui nu se ocupă. Mare e cel ce creşte fară să ştie: ca bobul de grâu în strălucirea soarelui şi bătaia vântului. Dacă e o creştere naturală, după fire, naturală e şi creşterea mai presus de fire, căci adevărata dimensiune a desăvârşirii smerenia este. Drept aceea, dacă nu puteţi înţelege împărăţia lui Dumnezeu, cel puţin primiţi-o ca un copil, în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică.

Unul dintre marii scriitori ai omenirii, Dostoievski, spune prin stareţul Zosima aceste minunate cuvinte, făcând parte din testamentul său duhovnicesc: „Iubiţi mai cu osebire pruncii, căci ei sunt fără de prihană, ca îngerii din cer, şi trăiesc pentru a ne umple sufletul de duioşie şi pentru a ne curăţi inimile noastre păcătoase, luminând asupra noastră ca un semn ceresc. Vai de cel ce umileşte un prunc!”

Un copil poate fi un exemplu de sfinţenie, în sensul că nu are nimic rău în el. Există şi copii care poartă în spate încărcăturile cu care au venit în lumea aceasta. Dar ceea ce este avantajul copilăriei, şi ceea ce-l face pe copil să fie aproape de sfinţenie, este faptul că nu are durată în răutate, răutatea lui e de scurtă durată. Copilul nu are durată în răutate fiindcă trece repede de la una la alta, se ceartă, se bate, iar apoi îl iartă pe cel cu care s-a bătut şi merge mai departe, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, şi asta e mare lucru, asta nu o face omul mare. O face doar câte unul care e înaintat în viaţa spirituală.

Totodată copiii sunt mai aproape de Cer, de Dumnezeu. Ei nu au atât nevoie de lucruri materiale multe, cât de dragoste. Să încercăm să păstrăm această bucurie a copilăriei, bucurie a sfinţeniei, pe care mulţi cu regret o pierdem devenind maturi.