“Indrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!…”

În Duminica a IX-a după Rusalii, cea a Umblării pe mare și a potolirii furtunii, Dumnezeiasca Liturghie la biserica sfintelor Mironosițe Femei din Parma a fost oficiată de pr. Serghei Popescu. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei (14, 22-34).

În predica sa din cadrul sfintei liturghii, pr. Serghei le-a vorbit creștinilor adunați despre credinţă şi încredere în Dumnezeu, despre faptul că toate lucrurile bune în viața noastră pot fi făcute doar cu ajutorul lui Dumnezeu.

De multe ori în viaţă suntem nevoiţi să trecem prin greutăţi şi necazuri, sunt zile când credem că nu vom putea face faţă valurilor vieţii şi ne vom îneca. Atunci cel mai bine să facem şi noi asemenea apostolului Petru care a strigat: Doamne ajută-mă, Doamne scapă-mă! Fară ajutorul lui Dumnezeu puțin ce putem realiza în această viață.

Apostolul Petru a strigat şi Dumnezeu nu doar l-a izbăvit din primejdie, dar l-a auzit şi aceasta este speranţa noastră că Dumnezeu ne aude. Adesea mulți creștini își închipuie că Dumnezeu este undeva departe, în larg, asemenea cum L-au văzut ucenicii Săi. Dumnezeu este aproape de noi, atât de aproape încât ne aude pe fiecare, asemenea cum l-a auzit și pe Petru, deşi era o furtună puternică şi se spărgeau valurile de corabie. Atât de aproape era Hristos de Petru încât i-a întins mâna şi l-a scos din valurile care erau gata să-l acopere. Învăţătura evangheliei pe care am ascultat-o astăzi este că nu avem un Dumnezeu îndepărtat, necunoscut, ci avem de-a face cu un Dumnezeu în fiinţă şi persoană gata să ne întindă și nouă tuturor mâna, să ne scape și ajute din strâmtorări, doar că şi noi trebuie asemenea lui Petru cu încredere și curaj să strigăm: “Doamne, scapă-mă!”

Să învăţăm să nu ne lăsăm doborâţi de griji şi de greutăţi, să nu le exagerăm importanţa, atunci vom putea face faţă şi valurilor vieţii. Nu există nimic mai liniştitor şi mai aducător de bucurie decât omul care îşi păstrează pacea, bu­na dispoziţie chiar şi atunci când se confruntă cu probleme din cele mai grele. Un asemenea om răspândeşte lumină în întunericul vieţii, „acţionând” mai sigur ca orice predică, fiindcă poate da curaj şi avânt celor aflaţi în dez­nădejde, facându-l să-şi continue cu încredere drumul, ori­cât de greu ar fi.

Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să învăţăm din această Evanghelie a potolirii furtunii pe mare că Dumnezeu ne iubeşte, chiar dacă uneori ne lasă în încercări pe care nu le înţelegem când ne aflăm în mijlocul lor. Deşi uneori pare a fi departe sau chiar absent, Hristos-Domnul ştie totuşi că avem nevoie de ajutorul Lui şi aşteaptă ca noi să venim spre El, întrucât şi El vine permanent spre noi.

Să-l rugăm pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească în această credinţa, să ne dăruiscă o rugăciune curată şi lacrimile mântuitoare ale pocăinţei ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicînd: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Miluiește-ne și mântuieşte-ne ca să nu ne pierdem!calendar

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *