La data de 25 iunie, în sâmbîta în care Biserica Ortodoxă face pomenirea sfântului Onufrie cel Mare, dumnezeiasca liturghie a fost săvârșită de protoiereul Serghei Popescu la biserica în cinstea sfinților împărați Constantin și Elena din or. Imola.

În cadrul sfintei liturghii, pr. Serghei, parohul bisericii, s-a adresat către creștinii adunați cu un cuvânt de învățătură vorbindu-le despre pericopa evanghelică care este rânduită a fi citită în această zi – fragmentul din Evanghelia de la Matei 5, 42-48.

Zis-a Domnul: celui care cere de la tine, dă-i; şi pe cel care voieşte să se împrumute de la tine, nu-l  îndepărta. Aţi auzit că s-a zis: să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă spun vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru, celui din ceruri…

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne înfăţişează iubirea ca fiind forma cea mai înaltă de vieţuire a omului înaintea lui Dumnezeu, ea putând izvorî însă numai dintr-o autentică şi continuuă vieţuire pentru, cu şi în Dumnezeu. Iubirea este deci aceea care naşte răbdarea, mila şi iertarea. Precum noi suntem răbdaţi, miluiţi şi iertaţi de Dumnezeu, tot aşa trebuie şi noi să îi răbdăm, să îi miluim şi să îi iertăm pe semenii noştri.

Adesea creştinii spun cum să iubim pe vrăjmaşii noştri? Pe acei care ne fac rău? Pe acei care se bucură de durerea şi suferinţa noastră? Se poate o astfel de poruncă? Nu doar că se poate, ci şi trebuie. Căci această supraomenească iubire o cere Fiul lui Dumnezeu de la un creştin adevărat. Porunca pare de neînţeles în preocupările de toate zilele ale vieţii omeneşti. Trebuie să recunoaştem că nu este o poruncă uşor de urmat şi că ne pune la mare încercare.

De fapt ce nu ne permite sp ne iubim vrăjmaşii iubirea de sine şi mândria. Dacă nu ar exista aceste două păcate grave, la sigur l-am vedea pe fratele nostru, cu alţi ochi.

Răul îl biruieşti nu cu răul, ci cu binele şi numai cu binele poţi schimba sufletul celui care ţi-a făcut rău. Căci dacă nu-i schimbi sufletul, îl pedepseşti dar nu-l îndrepţi. Şi când îi va veni bine, îţi va face din nou rău. Pentru că, în fond, răsplătirea răului cu rău nu reinstaurează dreptatea şi nu rezolvă problema răului, ci înmulţeşte răul.

Nouă ne rămâne să ne mângâiem cu gândul că dreptatea se va face totuşi. „A Domnului este răzbunarea” (Deut. 32), iar Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Nu vă răzbunaţi voi singuri” (Rom. 12, 19).