Minunat este Dumnezeu intru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36)

La 26 iunie 2016, în Duminica I-a după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor), sfânta liturghie la Biserica Sfintelor Mironosiţe Femei din or. Parma a fost oficiată de către preotul paroh, Serghei Popescu.

În predica sa părintele Serghei a tâlcuit fragmentul evanghelic al acestei duminici, venind cu îndemnuri şi sfaturi pentru creştinii prezenţi.

Cine sunt sfinţii? Sunt oameni ca şi noi, numai că aceştia au pus iubirea de Dumnezeu mai presus decât iubirea de tată, de mamă, de fiu, decât iubirea de pământ, decât iubirea de lumea aceasta. Sfinţii, prin urmare, sunt oameni care au urmat întocmai pe Iisus, iubindu-L pe El mai presus decât acestea din viaţa asta.

Putem fiecare din noi să fim sfinţi? Mulţi vor zice, că este aproape imposibil, cineva va zice că acum sunt alte timpuri, altcineva va zice că nu poţi fi sfânt, având familie, copiii şi multe alte probleme de rezolvat. Sunt şi adevărate aceste cuvinte, dar şi totodată –nu. Căci deşi cu  trăim într-o perioadă în care timpul zboară mai repede ca altadată, suntem implicate în multimple activităţi, există un singur Adevăr – Evanghelia lui Hristos care nu se schimbă de la o perioadă la alta. Sfinţi au existat în toate timpurile şi în timpurile de prigoană, şi în timpurile de relativă pace pentru biserică. În plus, există nu puţin sfinţi căsătoriţi.

Totodată Dumnezeu nu face nici o deosebire între monahi și mireni, și, în calendarul nostru, sunt mai mulți sfinți mireni decât călugări, mult mai mulți. Adică soț, soție, copii în familie. Or, rugăciunea de care vorbește Dumnezeu, asta în duh și-n adevăr, se poate face chiar mai bine pe ascuns, în familie, decât în public, în mănăstire.

Marea diferenţă între sfinţi şi noi este că ei, cunoscând adevărul despre Hristos nu au mai putut trăi ca altădată. Viaţa lor a devenit alta, plină de lumină şi bucurie, dar totodată şi plină de jerfire şi dăruire. Ei şi-au luat propria cruce, pentru ca să urmeze calea crucii Mântuitorului. 

Totodată calea urmării lui Hristos, este calea urârii păcatului. Ar putea să zică cineva: “Bine, dar noi ştim că păcătuim în toată clipa “. Dar nu este chiar aşa. Nu păcătuim în toată clipa, nu păcătuim în tot minutul, nu păcătuim nici măcar în orice oră, ci păcătuim numai atunci când, cu deplină voinţă şi ştiinţă, facem ceva împotriva lui Dumnezeu.

Astfel poate nu fiecare poate să ajungă un adevărat sfânt, dar fiecare dintre noi trebuie şi este dator să se lepede de viaţa păcătoasă, să-şi dezlipească ochii doar de la cele pământeşti şi să privească spre Cer, spre Dumnezeu. Dacă noi vom alege calea pe care au parcurs-o înainte de noi mii şi mii de sfinţi, nu ne va fi uşor, căci vom avea de înfruntat ispite şi greutăţi, dar şi cununa este pe potrivă – Împărăţia Cerurilor. 

Să ne ajute bunul Dumnezeu să dorim să fim sfinţi, să părăsim rudele, să părăsim păcatul, să folosim mijloacele sfinţirii, Sfintele Taine, Sfintele Slujbe, Sfânta Biserică.