Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

La 30 septembrie 2018, în duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, sfânta liturghie la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din or. Parma a fost săvârşită de parohul bisericii, prot. Serghei Popescu. Tot în această zi Biserica le cinsteşte pe Sfânta Muceniță Sofia (al cărei nume se traduce ca înțelepciune) şi a celor trei fiice ale sale, cu nume care simbolizează marile virtuți creștine, Pistis – credință, Elpis – nădejde şi Agapis – dragoste.

 „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Marcu 8, 34). Toţi avem de purtat o cruce. Dacă inimile ar începe o dată să vorbească, nu ar mai ajunge niciodată să se oprească, pentru că fiecare îşi are crucea sa, care mai grea, care mai ușoară, care mai mare, care mai mică. Unde o ducem, cum o purtăm? Crucea durerilor are atâtea drumuri în faţa sa. Lesne poţi rătăci şi atunci, crucea se preface în piatră şi te macină, te distruge. Domnul ne-a arătat drumul, când zice: „…să-Mi urmezi Mie”.

El pentru noi a purtat crucea, iar noi trebuie s-o purtăm şi pentru alţii. Lui să- I urmăm, căci El va îndulci rănile tăiate de cruce, tuturor celor ce-L vor urma.

De multe ori ne pare că avem de dus o cruce foarte grea doar din motivul că noi vrem să fim creștini doar formal. Să mergem când e posibil la biserică, să ținem postul atât cât credem că nu ne va slăbi trupul, să ne rugăm atât cât să nu ne obosească. Iar din momentul când lucrurile nu merg așa cum ne dorim noi, tot pe Dumnezeu îl acuzăm, că nu ne poartă de grijă, că nu ne oferă împlinirea tuturor dorinților. Suntem deprinși cu un creștinism confortabil, nu cumva să ne ostenim mai mult, să ne obosim peste puteri…facem și noi ce putem…Însă de multe ori nici atât…Apoi murmurăm și ne plângem că aveam o viața grea, că crucea noastră este insuportabilă. Dar ea nu este așa, noi o facem asemenea, deoarece nu o ducem cu Hristos, ci i-o lăsăm crucea Lui, iar pe noi cerem doar mângâieri și plăceri.

Un creștin nu poate să murmure mereu și să fie nemulțumit, el deja are unul din cele mai mari daruri, a devenit creștin, a primit posibilitatea de a deveni moștenitorul Împărăției Cerurilor. Dar pentru a o moșteni, trebuie să-și asume unele alegeri, trebuie să înțeleagă că este imposibil să duci o viață ușoară și fără de suferință și apoi să ajungă în rai (amintiți-vă de pilda bogatului nemilostiv și a sărmanului Lazăr). Tot ce e bun se dobândește doar prin muncă, prin voință și rugăciune. Da, suntem slabi și neputincioși, însă îl avem pe Hristos alături. El vrea să ne fie alături, noi nu-I permitem și-l lăsăm în afara sufletelor noastre.

Fiecare zi a unui creștin trebuie să fie o mică depășire, o luptă pentru a deveni mai buni, nu mai buni ca cei din jur, ci ca noi înșine cei de altă dată. Nu trebuie să ne impunem scopuri mari și mărețe pe care nu le vom putea înfăptui, însă trebuie să ne asumăm viața creștină, trebuie să primim toate câte le îngăduie Dumnezeu cu mulțumire și recunoștință. Crucea pe care trebuie să o ducem fiecare nu este peste puterile noastre, căci Dumnezeu nu vrea să ne frângă, El vrea să învățăm să ne depășim neputințele și să tindem spre o viață nouă, nu doar una de oameni buni, ci și de creștini adevărați. „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”, ne spune Mântuitorul.

Să îndrăznim să ne ducem crucea cu demnitate și credință, pentru a reuși nu doar să ne ducem propria cruce, ci să le fim sprijin și altora.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *