La data de 26 august 2018, în Duminica a 13-a după Rusalii, la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul său de învăţătură părintele paroh a vorbit despre parabola lucrătorilor la vie, parabola care ne prezintă istoria mântuirii noastre: ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea omului și care este vina celor care nu răspund pe măsura harului lui Dumnezeu.

Fragmentul evanghelic ne prezintă privilegiul de a fi chemat la împlinirea planului de mântuire a lui Dumnezeu, iar dacă noi din diferite motive nu vom răspunde acestei chemări, Dumnezeu îi va cheamă la slujire pe alţii, mai vrednici decât noi, va “angaja”alți lucrători cinstiţi şi smeriţi, dornici de a lucra la propria maântuire, de a fi harnici şi buni, fără de viclenie şi lăcomie în inima lor.

Mântuitorul ne îndeamnă să fim mlădițile sale, să nu ne lenevim, căci vom da seama de viața pe care am dus-o, de lucrarea pe care am înfăptuit-o, de felul în care am împlinit sau nu voia lui Dumnezeu în lucrarea noastr.

Prin cuvântul pildei de astăzi, Hristos îl cheamă pe creştin să-şi dea roadele la timp, adică în această viaţă pământească, slujind pe Stăpânul său, conştient că „securea stă la rădăcina pomilor şi orice pom care nu face roadă bună va fi tăiat şi aruncat în foc”.

Evanghelia ne arată că este un privilegiu să fii chemat la împlinirea acestui plan, dar dacă nu răspunzi chemării sau preferinţei lui Dumnezeu pentru tine, El cheamă la slujire pe alţii mai vrednici decât tine, cheamă lucrători cinstiţi şi smeriţi, lucrători harnici şi buni, care nu au viclenie şi lăcomie în suflet. Aceasta este semnificaţia cuvintelor: “Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va aduce roadele ei” (Mt. 21, 43).

Dumnezeu e stăpânul; via suntem noi, oamenii, pe care ne-a creat Dumnezeu cu puţin mai prejos decât îngerii. După chipul şi asemănarea Lui, după chipul Său ne-a făcut pe noi, stăpâni peste natura aceasta, peste creaţie, a dat în mâna noastră întreaga natură, tot ceea ce ne înconjoară este via lui Dumnezeu, iar El a plecat departe. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că această plecare înseamnă că Dumnezeu este îndelung răbdător, adică El a început să rabde îndelung şi să aştepte ca noi să ne ocupăm de via aceasta, dar oamenii în decursul istoriei n-au avut grijă de creaţia lui Dumnezeu, n-au avut grijă de sufletul lor, n-au avut grijă de animale, de natură, de familia lor, de ei înşişi. Din când în când Dumnezeu a trimis în lumea aceasta prooroci, oamenii Lui, care să culeagă roadele slujitorilor, roadele viei, dar toţi aceştia au fost neascultaţi, n-au fost primiţi, ba au fost şi bătuţi, unii dintre ei chiar omorâţi, tăiaţi cu fierăstrăul, bătuţi cu pietre, alungaţi din via stăpânului. La urmă Dumnezeu a trimis pe Fiul Său Iisus Hristos, în lume; la plinirea vremii L-a trimis pe El, poate se vor ruşina oamenii de El. Dar când L-au văzut pe fiul stăpânului, pe Fiul lui Dumnezeu, ştim cu toţii ce au făcut oamenii. L-au scos afară din Ierusalim şi L-au omorât pe Golgota, crezând că au terminat cu Dumnezeu, au terminat cu Iisus Hristos şi că lumea va fi a lor.

Mântuitorul când îi întreabă pe evrei ce cred că vor păţi cei care vor face aşa fiului stăpânului, ei, fără să-şi dea seama că parabola pe ei îi avea în vedere, în primul rând, au răspuns: „Cu rău trebuie pierduţi aceşti oameni.“ Mântuitorul nu lasă parabola aici la momentul pedepsei, ci continuă despre lucrarea lui Hristos de unire a oamenilor într-o comuniune sfântă în Biserica Lui, vorbind despre „piatra din capul unghiului” care este El, Hristos. Piatra din capul unghiului este Hristos, El este Acela Care ne uneşte şi pe noi unii cu alţii, prin Hristos suntem uniţi, prin Hristos formăm un trup.