La data de 29 octombrie 2017, în Duminica a 21-a după Rusalii, la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
În cuvântul său de învăţătură părintele paroh a vorbit despre parabola Semănătorului și învățăturile sale.
În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Dumnezeu Semănătorul care aduce sămânţa cuvântului Său în ogorul inimilor omeneşti. Din nefericire, unii creştini sunt nepăsători faţă de învăţătura sfântă, alţii au inimi de piatră, încât sămânţa se usucă, iar alţii sunt copleşiţi de bălăriile grijilor lumeşti care înăbuşă cuvântul. Numai unele inimi evlavioase sunt pământul bun care păstrează cuvântul şi-l fac să rodească.
Din această pildă evanghelică, se vede cât de necesar este ca inimile noastre să fie curate pentru ca în ele să Se sălăşluiască Hristos.
Hristos seamănă sămânţa peste tot, dar nu rodeşte decât în măsura în care pământul este prielnic de rodire.
O sămânţă cade în cale, este călcată şi păsările cerului o mănâcă. Precum este drumul, aşa sunt şi multe suflete bătătorite de multe gânduri potrivnice, de răutate, aşa că învăţătura cea bună nu mai poate prinde rădăcină în ele. Cuvântul cel bun ajunge numai până la urechea acestora, căci pe drumul ce duce de la ureche la inimă el este răpit de patimile de care sufletul lor nu vrea să se lase, aşa că învăţătura cea bună nu prinde rădăcini.
O altă sămânţă cade pe pământ pietros şi răsărind soarele, se usucă. Acest soi de pământ ne arată sufletele nestatornice care de parcă ascultă cuvântul Evangheliei, se însufleţesc, dar nimic mai mult. Ei se aprind ca şi focul de paie, pe cât de repede se aprinde, pe atât de uşor trece şi se stinge. Aceştia sunt oamenii care n-au puterea de a urma pe calea binelui. Sămânţa bună încolţeşte, dar rod nu aduce.
Se spune, că altă sămânță cade între spini şi aceștia au înăbuşit-o. Spinii fiind sufletele în care cele rele cresc alături de cele bune. Spinii sunt faptele ca vrajba, certurile, desfrânările şi multe alte asemenea care înăbuşă sămânţa cea bună a vieţii curate, o împiedică să aducă roadele sale.
Dar se spune și despre seminţele care au căzut pe pământ bun şi au dat roade, una o sută, alta şaizeci, alta treizeci de boabe. Cât de bogate şi frumoase sunt roadele cuvântului evanghelic care a căzut în sufletele primitoare!
Acum haideți să vedem și fiecare dintre noi cu ce fel de pământ, despre care se vorbeşte în parabola sămănătorului, se poate asemăna sufletul nostru? Să ne gândim ce vom răspunde când vom fi întrebați despre rodul pe care l-am adus fiecare. Ce am făcut cu viața noastră, cu darurile primate, cu toate pe care ni le-a oferit Dumnezeu.
Nu știm cât timp mai avem, dar Dumnezeu ne mai oferă șanse de îndreptare. Ne oferă posibilitatea să facem ca sufletele noastre să aducă roade sămânţa cea bună, însutit. Faptele noastre să adeverească acest lucru, să fie cheia care ne va deschide Împărăția Cerurilor și ne va permite să auzim cuvintele Mântuitorului: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, căci peste puţine aţi fost puşi, peste multe vă voi pune”.
