Luni-Prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul

La biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma, în prima zi a Postului Mare, prot.Serghei Popescu a oficiat slujba Pavecerniţei mari împreună cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Creştini s-au adunat pentru a partcipa la această slujbă pentru iertarea păcatelor și întărire întru credință.

Părintele Serghei la fine a rostit un cuvânt de învăţătură despre canonul Sfântului Andrei Criteanul și despre ridicarea noastră din starea de păcat.

Sufletul care se pocăiește, devine din nou luminos şi plin de nădejde, către aceasta ne îndeamnă acest canon, căci el ne prezintă marii păcătoși care s-au pocăit și s-au ridicat din păcat devinind exemplu ai pocăinței pentru întreaga Biserică, dar și rugători pentru cei ce se luptă cu păcatul sau se curăță de el prin pocăință. mai mult …

Cuvânt la începutul Postului Mare

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta la poarta Sfântului şi Marelui Post.

Vechimea postului este încă de la începutul lumii. De aceea, când a dat Dumnezeu cele zece porunci pe Muntele Sinai, n-a mai pus şi porunca postului, zic Sfinţii Părinţi, pentru că ea era mai veche. Aceasta era porunca cea preaveche din Rai dată omului.

Postul nu s-a pus la întâmplare în Biserica lui Hristos, ci este rânduit de Mântuitorul, de Sfinţii Apostoli, de Sinoadele Ecumenice ale Bisericii şi de toţi Sfinţii Părinţi. Astfel, să postim de mâncare, dar mai ales să postim prin înfrânarea tuturor simţurilor noastre prin care păcătuim. Să ne manifestăm dragostea noastră faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de semenii noştri prin milostenie: „Milă voiesc, iar nu jertfă” – spune Mântuitorul (Mt. 9, 13)
mai mult …