Oficial Biserica recunoaște secolul IV ca fiind o „perioadă de aur” a Ei. Deși viața Ei a fost tulburată de multe erezii și curente de gândire greșită, această perioadă a dăruit întregii creștinătăți un număr mare de teologi și scriitori filocalici. Însă foarte puțini au curajul să spună (sau cel puțin să recunoască) că tot acest secol a adus și multă pagubă Bisericii.

A început marea luptă pentru rezistență și, nefiind prigonită, I-a scăzut „imunitatea”. Biserica e puternica doar atunci când e prigonită. De fapt lupta continuă. Și având în vedere că și pacea și prigoanele au fost de scurtă durată, putem spune că fiecare veac a fost și este unul „de aur” cu eroii și trădătorii lui. E necesar să remarcăm că puțini dintre oameni au fost și sunt care au luptat sau luptă împotriva Bisericii. Majoritatea au dorit s-O „apere”, dar au căzut în alte extreme. Exemplu ne sunt monofiziții. Oamenii uită că întemeietorul Bisericii e Hristos și are grijă de Ea, că Biserica ne sfințește și ne apără și nu noi. Că în Biserică avem pe Duhul Sfânt prin care toate viază și se mișcă. mai mult …