✞ Pomenirea morților-Moșii de toamnă

gfybbfS (3)âmbata, 2 noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai.

De ce facem pomenire mortilor?

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo “adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului “adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: “Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52). mai mult…

Liturghia în Duminica a 19-a după Rusalii

La data de 27 octombrie 2019, în Duminica a 19-a după Rusalii și prăznuirea Sfintei Cuvioasei Parascheva, la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul său de învăţătură părintele paroh a vorbit despre viața și faptele mântuitoare a sfintei cuvioase Parascheva, tot odată și despre parabola Semănătorului și învățăturile sale.

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Dumnezeu Semănătorul care aduce sămânţa cuvântului Său în ogorul inimilor omeneşti. Din nefericire, unii creştini sunt nepăsători faţă de învăţătura sfântă, alţii au inimi de piatră, încât sămânţa se usucă, iar alţii sunt copleşiţi de bălăriile grijilor lumeşti care înăbuşă cuvântul. Numai unele inimi evlavioase sunt pământul bun care păstrează cuvântul şi-l fac să rodească. mai mult…

Botezul micului finuț Daniel

În a doua jumătate a zilei de sîmbătă, 26 octombrie 2019, părintele Serghei Popescu a oficiat taina Sfântului Botez asupra pruncului Daniel la biserica „Sfintele Femei Mironosițe” din orașul Parma.

Părintele paroh a adresat calde felicitări părinților Luciano-Dina și nașilor, spre bucuria noastră a preotului Serghei-preotesei Lia, Nadejda-Ioan, Andrei-Cristina cu ocazia fericitului eveniment al încreștinării fiunui Daniel, care a fost renăscut din apă și din Duh pentru viața în Hristos, dorindui ca Îngerul Păzitor prin mijlocirile sale să-i dăruiască micului bărbăție, curaj, înțelepciune, râvnă și dragoste pentru comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune în Sfânta Sa Biserică. mai mult …

Episcopul de Bogorodsk Ambrozie și-a serbat ziua onomastică în rugăciune, la biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Padova

La 23 octombrie, în ziua de prăznuire a Sf. Cuviosului Ambrozie, starețul de la Optina, episcopul de Bogorodsk Ambrozie și-a serbat ziua onomastică. Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sf. Liturghie în biserica parohiei “Nașterea Maicii Domnului” din or. Padova. La încheierea Sf. Liturghii s-a oficiat un tedeum Cuviosului. Preasfințitul a mulțumit din suflet părinților și credincioșilor pentru că i-au fost alături în acestă zi specială pentru el. La rândul lor, preoții i-au adresat episcopului cuvinte călduroase de felicitare, însoțite de valoroase îndemnuri duhovnicești, și i-au adus în dar semne de profund respect, precum ar fi: icoane, părticele din sfinte moaște, uleiuri mirositoare, candeluțe și flori. Serbarea a finalizat cu o agapă frățească oferită celor prezenți de către episcop. mai mult …

Mesaj de felicitare cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului ceresc

Astăzi 23 octombrie 2019, Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina.


Preasfinției Sale Ambrozie,
Episcop de Bogorodsk, Vicar al Exarhului Patriarhal al Europei Occidentale,
pentru diaspora moldovenească în Italia

Cu ocazia sărbătorii Cuviosului Ambrozie de la Optina, ocrotitorul spiritual al Preasfinției Voastre, tot odată și cu prilejul aniversării zilei de naștere, în numele credinciosilor din parohia “Sfintele Femei Mironosițe” orașului Parma și al nostru personal, împărtăşim cu Dumneavoastră această deosebită bucurie duhovnicească.

Vă adresăm calde urari de sănătate, pace, bucurii și noi împliniri cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală, misionară și culturală pe care o desfășurați spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii. Rugăm pe Hristos Domnul, Arhiereul Cel veșnic, să Vă răsplătească și să Vă binecuvinteze dăruirea de sine și dragostea, râvna și osteneala pe care o arătați în slujirea Bisericii Ortodoxe și a neamului moldovenesc în Italia.

Fie ca binecuvîntarea și lumina credinței în Hristos ale Sfîntului Cuvios Ambrozie să Vă însoțească mereu în rodnica activitate de conducere a credincioșilor diasporei moldovenești pe calea mîntuirii, iar Mîntuitorul Hristos, pentru mijlocirile Sale, să Vă acopere cu harul Său dumnezeiesc!

Preasfinția Voastră, să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani!

Liturghia în Duminica a XVIII-a după Rusalii

In Duminica a XVIII-a după Rusalii, la parohia „Sfintelor Femei Mironosițe”, din or.Parma, Sfânta Liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

După citirea Evangheliei, părintele a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat principalele înțelesuri duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică de astăzi, și ne istoriseşte că, pe când Iisus intra în cetatea galileeană Nain, a întâlnit un convoi mortuar care ducea la mormânt pe un tânăr, unicul fiu al unei văduve. Apropiindu-se de ea, i-a spus cu duioşie să nu mai plângă, după care, întorcându-se spre fiul ei, a grăit: „Tinere, ţie îţi zic: scoală-te!” (Lc. 7, 14). Şi acesta a înviat. mai mult …

Vizita Episcopului Ambrozie la parohia “Sfintelor Femei Mironisițe” din or.Parma

    La 6 octombrie, în Duminica a XVI după Cincizecime, episcopul de Bogorodsk Ambrozie s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Sfintelor Femei Mironisițe, or. Parma. Slujba Învierii s-a oficiat împreuna cu slujba Sf. Cuviosului Serghie de Radonej. Alături de Arhipăstor au liturghisit parohul bisericii, protoiereul Serghie Popescu, arhimandritul Vladimir Porubin (parohia Brescia), diaconii Vitalie Sterpu și Ilie Postică. mai mult …