Mărturisesc că aș vrea să am un răspuns ferm la întrebarea aceasta, să pot urla din rărunchi, dar să pot și să murmur în taină: eu sunt a lui Hristos! De multe ori însă, vai, de prea multe ori, între răspunsul acesta și urmele pe care viața mea le lasă îndărăt se deschid prăpăstii. Atunci când nimic din ce fac și ce spun nu rimează cu îndemnul hristic: „Fiți blânzi ca porumbeii și înțelepți ca șerpii”, în minte îmi urcă un răspuns înfricoșător: am rămas a nimănui, dată pe mâna puterilor întunericului.

Mi s-a arătat clar calea pe care trebuie s-o urmez, dar mi s-a lăsat și libertatea de-a o abandona după placul inimii. Nu mi se forțează mâna; aleg. Și aleg prost. Aleg după duhul lumii acesteia. Ce propune acest duh? Înscrierea într-o goană dementă după nimic. Proiecte care nu se mai termină, sau când se termină cheamă altele, mai ample, mai dinamice, mai goale! Proiecte care cer, chipurile, colaborări, și care dezvăluie contrariul dureros, sfâșietor: dificultatea oamenilor de a lucra frumos împreună. Acest duh te vrea înscris într-o cursă nebună a morții, unde toată menirea ta este bifarea de evenimente. Evenimentul, altă găselniță modernă! În loc să-ți filigranezi vocația, o mimezi! În loc să atingi performanța cu sacrificiu, o demonstrezi cu hârțoage! mai mult…