Sfântul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici, este ușa prin care se întră în Sfânta Biserică. Și numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici și de primirea celorlalte Sfinte Taine.
În această duminică, 8 mai 2016, slujba încreștinării pruncii Nicoleta și Maria, Maria care este și fina preotului Serghei și preotesei Lia, a adus bucurie atât părinților și nașilor ei, cât și întregii noastre parohii, Sfânta Taină fiind oficiată de părintele Serghei Popescu.
După oficierea acestei sfinte taine, părintele s-a adresat cu un cuvânt de învățătură către părinți și nași, care a subliniat frumuseţea duhovnicească a Tainei Sfântului Botez. Sfântul Botez este Taina naşterii din nou, din apă şi din Duh, prin care participăm la moartea şi învierea lui Hristos. Naşterea la o nouă viaţă în Hristos implică nu numai o moarte fără de păcat, ci o adevărată curăţire de păcatul strămoşesc.
Totodată pr. Serghei le-a dorit părinților și nașilor putere și ajutor de la Bunul Dumnezeu că să le crească pe noile încreștinate Nicoleta și Maria în sfânta noastră credință, ca să le învețe în toate împrejurările veiții să le ceară ajutor și binecuvântare Domnului, să le îndrume mereu către sfânta biserică, căci cel ce de mic va trăi cu frică și dragostea de Dumnezeu, va păstra această trăiere și învățătură în sufletul său pentru întreagă viață.
La final părintele Serghei i-a felicitat pe toți cei prezenți cu noii membri al sfintei bisericii noastre și i-a îndemant pe toți la păstrarea bucuriei pascale pe care o trăim în continuare și la o viață cu și în Hristos.