Monthly Archives: December 2019

Părintele Cleopa: „Să începem Anul Nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu”

Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viaţa, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greşelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem Anul Nou cu inima curată şi cu credinţă în Dumnezeu. Să nu începem la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul!

Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe faţa pământului! Iată cum ştiu oamenii să mulţumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viaţă. Dar vine moartea la om şi-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ţi-o veni ceasul, te ia şi te duce. Ai vrea să te rogi: “Doamne, mai dă-mi un minut!” Dar nu-ţi mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ţi-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepţi, să te pocăieşti, să plângi, să te rogi! Ţi-a dat atâţia ani de viaţă şi n-ai avut nici o grijă. Şi atunci vei vedea că nu mai este pocăinţă în timpul morţii. mai mult …

Cine ne fură sărbătorile?

Oficial Biserica recunoaște secolul IV ca fiind o „perioadă de aur” a Ei. Deși viața Ei a fost tulburată de multe erezii și curente de gândire greșită, această perioadă a dăruit întregii creștinătăți un număr mare de teologi și scriitori filocalici. Însă foarte puțini au curajul să spună (sau cel puțin să recunoască) că tot acest secol a adus și multă pagubă Bisericii.

A început marea luptă pentru rezistență și, nefiind prigonită, I-a scăzut „imunitatea”. Biserica e puternica doar atunci când e prigonită. De fapt lupta continuă. Și având în vedere că și pacea și prigoanele au fost de scurtă durată, putem spune că fiecare veac a fost și este unul „de aur” cu eroii și trădătorii lui. E necesar să remarcăm că puțini dintre oameni au fost și sunt care au luptat sau luptă împotriva Bisericii. Majoritatea au dorit s-O „apere”, dar au căzut în alte extreme. Exemplu ne sunt monofiziții. Oamenii uită că întemeietorul Bisericii e Hristos și are grijă de Ea, că Biserica ne sfințește și ne apără și nu noi. Că în Biserică avem pe Duhul Sfânt prin care toate viază și se mișcă. mai mult …

Sfântul Spiridon, făcător de minuni şi în zilele noastre

Dăruit cu uşurinţa săvârşirii de minuni, ca un dumnezeu după har, Sfântul Spiridon nu încetează nici acum să lucreze pentru izbăvirea din necazuri a oamenilor. Mult milostiv cu cei smeriţi, aspru cu cei mândri, sfântul se caracterizează printr-un neastâmpăr dumnezeiesc, ce îl face să iasă şi din raclă, cu trupul, călătorind spre salvarea şi celei din urmă oi, din turma sa cuvântătoare. Sfânt Părinte al Sinodului I Ecumenic, Marele Spiridon nu încetează a ne întări în credinţă, prin minunile sale de „ieri” şi de azi.

Potrivit „Vieţii” redactate de Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în Askia, Cipru, pe vremea împăratului Constantin cel Mare (272-337) şi a fiului său, Constantius. Îl caracterizau simplitatea în purtări şi smerenia, ocupaţia sa fiind păstoritul oilor. Sfântul s-a însurat şi a avut o fată, Irina. Sozomen, în a sa „Istoria bisericească” (Cartea a II-a, cap. 11), mărturiseşte despre modestia şi intransigenţa sfântului. „Deşi a fost căsătorit, nu a fost din acest motiv şi deficitar în realizări spirituale”. După moartea soţiei a fost înscăunat ca episcop al Trimitundei, cetate pe care a păstorit-o până în anul 348, când s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat în Biserica „Sfinţilor Apostoli” din Trimitunda. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor, minunile sale continuând peste veacuri, până în zilele noastre. mai mult…

Bradul-forma văzută a sufletului împodobit

Împodobirea sufletului se face cu post, cu rugăciune, cu fapte bune, cu citiri din cărţile sfinte, cu modificarea comportamentului nostru care, simţim fiecare, lasă de dorit.

Să nu împodobim bradul la casele noastre mai mult decât sufletul nostru! Sufletul nostru este cel care trebuie să fie împodobit! În primul rând să fie curat. Curăţirea sufletului se face numai prin Spovedanie. Nu există altceva; doar asta.

Împodobirea sufletului se face cu post, cu rugăciune, cu fapte bune, cu citiri din cărţile sfinte, cu modificarea comportamentului nostru care, simţim fiecare, lasă de dorit. Acestea ar fi podoabele sufletului.

Bine facem că împodobim bradul. Numai că bradul trebuie să exprime forma văzută a formei interioare împodobite. Pentru că altfel este nimic, este o cheltuială.

Dacă el arată curăţenia familiei, dacă el arată podoaba sufletului nostru, atunci arată şi credinţa noastră. Fericită este acea familie, în care soţul, soţia, copiii, toţi din casă s-au împărtăşit, s-au spovedit, şi au ţinut post în această perioadă.

Postul ne face asemenea îngerilor

Cea mai bună sinteză a învăţăturilor despre post o găsim la Sfântul Vasile cel Mare care zice: „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale şi închisori. Postul i-ar ajuta pe toţi să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginţi, lăcomia şi orice vicleşug. Postul ne face asemenea cu îngerii”.

Ca definiţie simplă, postul se constituie prin reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, de la viaţa conjugală şi distracţii, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Dar nu ne putem opri aici, deoarece această reţinere alimentară de la mâncaruri şi băuturi este numai partea văzută a postului creştin. Partea nevăzută a postului, cea interioară, duhovnicească, sufletească, care de multe ori este mult mai importantă decât cea fizică, înseamnă reţinerea spirituală de la gânduri, pofte, patimi, vorbe şi fapte rele. mai mult …