Botezul micuței Valentina

Sâmbătă, 29 iunie 2019, părintele Serghei Popescu a oficiat taina Botezului pentru prunca Valentina la biserica „Sfintele Femei Mironosițe” din orașul Parma.

Părintele paroh a adresat calde felicitări părinților și nașilor cu ocazia fericitului eveniment al încreștinării fiicei lor Valentina, care a fost renăscută din apă și din Duh pentru viața în Hristos, dorindu-le ca Îngerul Păzitor a acestei prunci, prin mijlocirile sale să dăruiască micuței bărbăție, curaj, înțelepciune, râvnă și dragoste pentru comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune în Sfânta Sa Biserică. mai mult …

Postul ne face asemenea îngerilor

Cea mai bună sinteză a învăţăturilor despre post o găsim la Sfântul Vasile cel Mare care zice: „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale şi închisori. Postul i-ar ajuta pe toţi să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginţi, lăcomia şi orice vicleşug. Postul ne face asemenea cu îngerii”.

Ca definiţie simplă, postul se constituie prin reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, de la viaţa conjugală şi distracţii, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Dar nu ne putem opri aici, deoarece această reţinere alimentară de la mâncaruri şi băuturi este numai partea văzută a postului creştin. Partea nevăzută a postului, cea interioară, duhovnicească, sufletească, care de multe ori este mult mai importantă decât cea fizică, înseamnă reţinerea spirituală de la gânduri, pofte, patimi, vorbe şi fapte rele. mai mult …

Postul în gândirea Sfinţilor Părinţi

Ca să poţi înţelege taina postului trebuie să împlineşti porunca Mântuitorului, care zice: „Când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală”(Matei 6, 17-18), adică să-ţi cureţi faţa/viaţa de toată pata păcatului, iar mintea/capul să o/îl ungi ca să strălucească de cunoaşterea cea dumnezeiască.

Postul este un prilej de eliberare a noastră de robia cărnii şi a materiei care tinde să se manifeste asupra sufletului, fiind astfel un act de creştere spirituală, spune părintele Dumitru Stăniloae. mai mult …

“Nu fericirea cu orice preț ci sfințenia cu orice preț.” (Valeriu Gafencu)

La data de 23  iunie 2019,  în Duminica Tuturor Sfinților , la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul său de învățătură, părintele paroh a subliniat faptul că Sfinții sunt adevărați purtători de Hristos și oameni desăvârșiți prin lucrarea Duhului Sfânt.

Sfinții au lăsat familii, țarini, bogății și s-au despărțit de ai lor pentru a-L urma pe Hristos. Ei și-au curățit firea de toată întinăciunea patimilor prin lucrarea Duhului Sfânt. S-au luminat și s-au îndumnezeit, printr-o cale a pocăinței de o viață întreagă. mai mult …

Liturghia în Duminica Cincizecimii

Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor – numită în popor şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viaţa Bisericii.

În Biserica Ortodoxă, la 50 de zile după Paşti este sărbătorită Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea. La Biserica în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma, slujba Sfintei Liturghii, urmată de Vecernia „Plecării genunchilor“, a fost oficiată de de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor pr. Serghei a menționat că Duminica Cincizecimii, sau a Pogorârii Duhului Sfânt în care suntem este una dintre cele mai importante sărbători creștine, prin care se celebrează Pogorârea Sfântului Duh. Pe trimiterea Sfântului Duh este întemeiată şi Biserica în chip văzut, iar noi, adunați în comun, trăim lucrarea sfințitoare a dumnezeirii. mai mult …

Sfânta Liturghie în duminica după Înălțarea Domnului.

În duminica după Înălțarea Domnului, la 9 iunie 2019, când Biserica Ortodoxă îi cinsteşte Parinții de la Sinodul I Ecumenic, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, pr. Serghei a vorbit despre faptul că în prima duminica după sărbătoarea Înalțarea Domnului, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea Sfinților Părinți de la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325.

Sensul duhovnicesc al cinstirii celor 318 Sfinți Părinți, care s-au adunat în cetatea Niceea la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, este acela că învățătura de credință despre Hristos-Domnul și despre Preasfânta Treime este stabilită, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Tradiției Apostolice, prin glasuirile episcopilor Bisericii din toata lumea.
mai mult …