Denia Prohodului Domnului

În toate lăcașurile de cult s-a oficiat în seara zilei de vineri Denia Prohodului Domnului. La Biserica în cinstea sfintelor Femei mironosiţe din or. Parma slujba a fost oficiată de parohul bisericii, prot. Serghei Popescu în prezența a numeroși credincioși.

La sfârșitul Doxologiei, cei prezenți au luat parte la tradiționala procesiune, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. După procesiune, toți credincioșii au trecut pe sub Sfântul Epitaf la intrarea în lăcașul de cult.

Pr. Serghei a arătat semnificațiile duhovnicești ale slujbei Prohodului: Prin slujba Prohodului, prin cântările acestea atât de sensibile prin care noi mărturisim recunoştinţa noastră pentru Jertfa Mântuitorului de pe Cruce primită de bunăvoie pentru mântuirea noastră, ne întrebăm cum a fost posibil să se coboare la moarte Cel ce este fără de moarte. Niciodată în timpul anului nu se citesc atât de multe şi atât de lungi texte din Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament ca în săptămâna aceasta a Sfintelor Pătimiri. Din aceste lecturi înţelegem că tot ceea ce s-a petrecut cu Iisus la Ierusalim în săptămâna aceasta face parte din planul Preasfintei Treimi de mântuire a neamului omenesc căzut în păcat, păcatul ca separare a noastră de Dumnezeu. Planul acesta a început încă din momentul căderii lui Adam în păcatul neascultării.

Hristos a murit pentru noi ca să ne dăruiască nouă prin Învierea Sa viață veșnică. După cum vestim moartea Lui în seara aceasta tot așa vom vesti în noaptea de Înviere învierea Lui. Deci, moartea Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce și Învierea Sa din morți nu privesc doar pe creștini, ci pe toți oamenii, adică și pe cei care cred și pe cei care nu cred pentru că toți vor învia și toți se vor prezenta la Judecata de Apoi. Unii spre a dobândi viața veșnică și alții care s-au hotărât să rămână separați de Dumnezeu prin necredință vor pătimi veșnic, nu pentru că Dumnezeu este nemilostiv, ci pentru că ei au refuzat iubirea Lui.

This slideshow requires JavaScript.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *