În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, la 21 aprilie 2019, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma s-au adunat numeroşi credincioşi, pentru a primi Sfintele Taine şi a intra astfel în Săptămâna Mare, a Patimilor, uniţi cu Hristos şi întăriţi în credinţă şi fapte bune.
Mântuitorul Se apropie de poarta Ierusalimului. Un împărat se apropie să intre cu triumf în cetate. Şi ce umil este acest împărat! Şi ce umili sunt şi însoţitorii Lui, apostolii, care Îl urmează pe jos şi desculţi! Însă cu ei duc puterea unei Imparătii ce va dura până la sfârşitul veacurilor.
Norodul începe a rupe ramuri de finic. „Unii îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau în calea Lui”. Noroadele care mergeau înainte şi cele care veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David. Binecuvântat este Cel ce vine întru Numele Domnului” (Matei 21,8-9). Iisus intră în cetatea Ierusalimului.
În a şasea săptămână din Postul Mare comemorăm intrarea Domnului în Ierusalim. În toate celelalte duminici, prin pildele Mântuitorului, prin relatarea despre minunile pe care le-a săvârşit Domnul, prin învăţăturile date de Acesta, prin exemplele unor mari sfinţi (unii nevoitori de tineri, cum au fost Sfinţii Grigorie Palama şi Ioan Scărarul, alţii convertiţi, cum a fost Maria Egipteanca), am fost invitaţi să ne pregătim mai intens pentru Ierusalimul ceresc, adică pentru Împărăţia lui Dumnezeu pe care o putem vedea în Hristos Cel înviat şi o putem pregusta în bucuria comemorării Învierii Domnului. Nu putem ajunge însă acolo fără să trecem prin Ierusalimul pământesc. De vreme ce creştinul este următor lui Hristos, ar fi de neînţeles ca el să nu treacă într-un fel sau altul (realmente, simbolic sau comemorativ) prin Ierusalimul pământesc, să nu calce oarecum pe acolo pe unde a călcat Domnul Însuşi.
În cuvântul de învăţătură rostit, preotul Serghei Popescu, parohul bisericii a vorbit despre sărbătoarea Floriilor care este un prilej de bucurie, dar şi de pregătire, întrucât, pe de o parte, ne aduce aminte de biruința Mântuitorului Hristos asupra morții lui Lazăr, privită ca o anticipare a propriei Sale Învieri, iar pe de altă parte, ne invită să reflectăm la semnificația momentelor dramatice trăite de Fiul lui Dumnezeu întrupat, în ultima Sa săptămână de viață pământească, momente pe care le vom trăi în Săptămâna Mare, în care vom intra chiar în această seară.
Duminica floriilor este puntea de trecere de la sfințita patruzecime la Săptămâna Sfintelor Patimi. Domnul intră în Ierusalim cu intrare smerită și triumfală totodată. Smerită, pentru că „Cel ce are scaun cerul și așternut picioarelor, pământul” și „Cel purtat de Heruvimi și lăudat de Serafimi”, se smerește și încalecă pe mânz necuvântător. Dar și triumfală, pentru că mulțimea poporului recunoaște în Cel ce vine, pe Stăpânul vieții și al morții, iar pruncii cei fără de răutate, simțitori pentru lucrurile cele de taină, Îl întâmpină ca pe un Împărat, cu stâlpări de finic și cu strigăte de „Osana”, așternându-și înainte-I hainele pe cale.
Din acest moment, va trebui să ne străduim și mai mult decât am făcut-o până acum să-L urmăm pe Hristos pe drumul Crucii, participând duhovnicește la suferințele pe care le-a îndurat pentru mântuirea întregului neam omenesc, inclusiv a noastră, a celor din biserică.
Mântuitorul a intrat în Ierusalim nu pentru un tron lumesc, ci ca Împărat al cerurilor, iar strigătul „Osana”, pe care şi noi îl repetăm cu toată fiinţa noastră, nu înseamnă „ajută-ne să rezolvăm problemele acestei lumi”, ci ajută-ne să ne mântuim, noi, familiile noastre, neamul nostru, întreaga lume din robia păcatului şi a morţii. Căci aceasta înseamnă, în traducere, osana: ajută-ne, mântuieşte-ne!”.
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos vine şi astăzi ca să intre, nu în Ierusalimul pământesc, ci în intimitatea tainică a fiinţei noastre, pentru ca să stabilească acolo un tron, spre a face Împărăţia lui Dumnezeu o realitate în mine şi în tine. Este bine şi înţelept ca noi toţi să ne deschidem lui Iisus ca florile care se deschid la razele calde ale soarelui de primăvară şi primesc, fericite, picătura proaspătă de rouă.
Postul a început cu smerenia Vameșului și se încheie cu smerenia Domnului, care ne lasă smerenia, singura cale spre Viață și Înviere.
