Sâmbăta Dreptului Lazăr

La biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din Parma, sfânta liturghie din Sâmbăta lui Lazăr a fost oficiată de pr. Serghei Popescu.

Părinții Bisericii au rânduit ca, în ziua dinaintea Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, să se pomenească una din cele mai mari minuni săvârșite de Mântuitorul – învierea lui Lazăr. Evenimentul, care a avut loc în Betania, este relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan, la capitolul 11, versetele de la 1 la 45.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, pr. Serghei a vorbit despre această minune.

Hristos spune, ca Om și ca Dumnezeu, celor care Îl urmează și celor care Îl iubesc „Voi sunteți prietenii Mei”, iar lucrul acesta ne motivează să întreținem această prietenie. Această zi, Sâmbăta lui Lazăr, arată frumusețea prieteniei. Atât de frumos spune Mântuitorul „Prietenul nostru, Lazăr, a adormit”. Din prietenie pentru Lazăr, Hristos a lăcrimat (este singurul moment în care se vorbește despre faptul că Hristos a plâns), din prietenie a mers spre Betania, deși știa că oamenii voiau să Îi facă rău.  

Dacă ne simțim prietenii lui Dumnezeu, nu așteptăm doar ca El să ne dea. Îi cerem, dar Îi și dăruim: „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Spunând aceste cuvinte, ne dăm seama că, de fapt, nu Îi dăruim tot timpul nostru lui Dumnezeu, de exemplu atunci când păcătuim. Ar trebui să fim atât de ocupați cu cele duhovnicești, încât să nu mai avem timp pentru lucrurile lumești nefolositoare. Să ne facem timp  pentru a-l dărui lui Dumnezeu. Prietenia cu Dumnezeu ne dă curaj să ne rugăm, să vorbim cu El, să venim înaintea Lui cu toate neputințele noastre (să nu spunem că avem prea multe păcate și de aceea nu venim la Dumnezeu; tocmai pentru că suntem păcătoși să mergem la Hristos, să avem încredere că Dumnezeu nu ne va lăsa în moartea păcatului). Dacă Îl simțim pe Dumnezeu ca pe un prieten al nostru, biruim toate obstacolele pentru a veni la El. Hristos a biruit toate obstacolele omenești și a mers către prietenul Său, Lazăr. 

Hristos i-a spus lui Lazăr „Lazăre, vino afară”, iar Lazăr a venit din mormânt. Așa ne spune și nouă „Creștine, ieși din păcat, din groapa întunericului și vino spre Mine”, adică să renunțăm la păcate, dar să nu ne vedem în continuare de viața noastră fără Dumnezeu, ci să ieșim din „mormântul nesimțirii”. 

Minunea Învierii lui  Lazăr închipuieşte învierea fiecărui creştin la o viaţă nouă, curată, printr-o adevărată pocăinţă. Ea deci, se repetă cu fiecare din noi, ori de câte ori ne pocăim cu lacrimi.

Odinioară Domnul Hristos intra în Ierusalim, fiind întâmpinat de mulţime şi mai ales de copiii cei nevinovaţi, cu mare bucurie, iar de cei întunecaţi de răutate, cu ură. Astăzi El vrea să intre în Ierusalimul sufletului nostru, să fie împăratul inimii noastre. Îl primim noi oare cu bucurie?

Înainte de a-l învia pe Lazăr, ştiind că o să facă aceasta, Mântuitorul Hristos a fost cuprins de tulburare, S-a întristat şi chiar a plâns. A plâns pentru durerea prietenilor Săi, a plâns compătimind pe cei pe care-i iubea. Oare noi ne străduim să fim prieteni ai Lui, încercăm să-L iubim şi să ne facem dragi Lui?

Ar fi bine în zilele rămase înainte de Înviere să ne mai gândim la sufletul nostrum, să-l curăţim de păcate pentru ca cu bucurie să întâmpinăm Învierea.

This slideshow requires JavaScript.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *