Pomenirea Sf.Mucenici Agatopod și Teodul

La data de 18 aprilie 2019, când Biserica Ortodoxă face  pomenirea Sfinților Mucenici Agatopod și Teodul, pr. Serghei Popescu a oficiat sfânta liturghie la Biserica Ortodoxă în cinstea Sființilor Împărați Constantin și Elena din or. Imola.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, pr. Serghei a vorbit despre apropierea sărbătorii Învierii și cum ar trebui să ne pregătim de ea ca să reînvie și sufletele noastre.

Credinţa puternică în Învierea lui Hristos este în Ortodoxie şi credinţă puternică în învierea tuturor oamenilor. De aceea, Crezul pe care îl mărturisim în Biserică se încheie cu aceste cuvinte: “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este binevestită în noaptea de Paşti nu înăuntrul bisericii, ci în afara bisericii, pentru că ea priveşte nu numai pe creştini, ci pe toţi oamenii.

Când ne pregătim pentru Sărbătoarea Învierii, în timpul Postului Sfintelor Paşti, ne pocăim de faptele noastre rele prin Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor, judecându-ne pe noi înşine şi cerând iertare pentru răul pe care l-am săvârşit cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Totodată, încercăm să ne înnoim şi să ne sfinţim viaţa, să iubim mai mult pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune, să iertăm şi să ajutăm. De aceea, în noaptea Sfintelor Paşti, Biserica ne îndeamnă “să iertăm toate pentru Înviere şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi”.

Sărbătoarea Învierii lui Hristos ne îndeamnă pururea să ne eliberăm de păcate, să săvârşim fapte bune şi să trăim în sfinţenie. De aceea, Sfântul Apostol Pavel nu desparte credinţa în Hristos de pregătirea pentru înviere, judecată şi mântuire, motivând săvârşirea binelui astfel: “Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată”.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, ca sărbătoare a Învierii lui Hristos şi ca pregustare a bucuriei veşnice a sfinţilor din Împărăţia lui Dumnezeu, ne îndeamnă la pocăinţă şi iertare, la fapte bune şi viaţă sfântă.

Dacă am reușit să ne pregătim cum se cuvine în post, și vom reuși să gustăm din trăirea Săptămânii Pătimirilor, dacă am reușit să participăm activi, cu toată simțirea noastră, cu sufletul, dar și cu osteneala trupului, cu siguranță că vom vrea să revină stările acelea, cu siguranță ne vom strădui ca fiecare zi de vineri să o apropiem de Vinerea Mare, cu siguranță că fiecare duminică vom încerca s-o privim și s-o înțelegem ca Înviere, fiecare zi din viața noastră devenind o zi a lucrării mântuirii, cum de altfel este socotită Săptămâna Patimilor, în care Hristos lucrează mântuirea noastră.

Noi nu am postit doar de bucate, noi ne-am pregătit sufletește print post. Și de fapt aceasta este pregătirea noastră, să lăsăm cele rele, patimile și viciile și să tindem la renașterea noastră. Desigur că nu o putem face singuri. Însă Dumnezeu este gata mereu să ne ajute. Astfel, în zilele rămase ale Postului, Să-L rugăm să ne ajute să devinim macar puțin mai buni, mai iertători și mai plini de lumină.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *