În Duminica Fiului Risipitor, la 24 februarie 2019, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor pr. Serghei a explicat Evanghelia duminicală, care ne vorbește cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru om, chiar dacă acesta o ia pe căi greșite. Și care dintre noi toți nu este asemenea fiului risipitor. Nu trebuie să credem că dacă nu am cheltuit averea părinților sau nu am trait în desfrânare, nu am procedat ca el. Noi cu toții risipim mult mai mult, rispim zi de zi darururile Tatălui Ceresc, adesea având și pretenții că nu ne-a dat chiar atât, chiar ne-am fi dorit noi. În plus ne și purtăm așa de parcă Dumnezeu s-a împrumutat de la noi și acum ar avea o datorie pe care trebuie să ni-o întoarcă.
Tot ce ne oferă Dumnezeu o face din dragoste, nu ne pune condiții, El vrea ca primind să mulțumim și să creștem în postura noastră de fii ai Lui Dumnezeu. El vrea să-I mulțumim, dar nu de atât că are nevoie de recunoștința noastră, ci vrea ca inimile noastre să scape de împietrire și răceală, vrea ca sămânța dragostei sădită de El în sufletele noastre să rodească.
Pilda Fiului risipitor este una dintre cele mai frumoase, dacă nu cumva cea mai frumoasă, sub acest aspect al iertării şi manifestării iubirii părinteşti, ne impresionează întotdeauna până la lacrimi. De ce? Pentru că în ea ne recunoaştem pe noi înşine. În ea ne vedem ca într-o oglindă.
Scena fiului risipitor şi a întoarcerii lui este emoţionantă, fiindcă este singurul moment în Sfânta Scriptură unde Dumnezeu este zugrăvit alergând. Această scenă este menită să ne arate că atunci când facem un pas să ne întoarcem la Dumnezeu, după ce am păcătuit, El aleargă să ne întâmpine pe noi, să ne cuprindă în „braţele părinteşti” ale iubirii Sale îndurătoare.
Din parabola fiului risipitor constatăm că este de ajuns ca păcătosul să manifeste căinţă şi dorinţă de îndreptare pentru ca Dumnezeu să-i trimită har şi binecuvântare şi să-l izbăvească. Dumnezeu este iubire şi judecata Sa morală depăşeşte cadrele rigoriste şi sufocante ale judecăţii umane în litera ei. Aceasta are în vedere valoarea intrinsecă a persoanei umane, pe care o învăluie în razele iertării, spre a o reabilita atunci când constată pocăinţă din partea acesteia.
Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar şi la mare înălţime. Pentru ca cineva să-L să-L facă să Se coboare pe Dumnezeu şi să rămână cu el, trebuie să se smerească şi să se pocăiască. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, văzând smerenia lui, îl înalţă până la ceruri şi-l iubeşte foarte mult. Bucurie se face în Cer pentru un păcătos care se pocăieşte, spune Evanghelia.
Un cuvânt te poate apropia sau depărta de Dumnezeu, îţi poate hrăni viaţa sau te poate duce spre înfometare. Ar trebui să ne şi înfricoşeze, văzând cât de lesne putem cădea, dar şi să ne bucure: între noi şi Dumnezeu este o distanţă mai mult decât accesibilă, e cale doar de un cuvânt!
Duminica Fiului Risipitor este a doua Duminică din perioada Triodului, când continuăm să deprindem adevărata pocăință, rugându-ne ,,Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață…’’. O zi în care fiecare poate primi felicitări cu ocazia zilei îngerului păzitor, căci care dintre noi nu se regăsește în imaginea acestui fiu, irositor de averi, neascultător de părinte?
Evanghelia de azi, după cuvântul de la predică, ne învață că orice cădere nu înseamnă uitare din partea Tatălui, ci, din contra, dor al revenirii la normalitate.
