În duminica XXVIII-a după după Cincizecime, la 09 decembrie 2018, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, pr. Serghei a vorbit despre parabola vindecării unei femei gârbove care purta, de optsprezece ani, o boală cumplită. Boala şi tămăduirea acestei femei conţin multă învăţătură pentru noi şi au o legătură strânsă cu perioada de post în care ne aflăm, ca timp de pregătire pentru sărbătoarea mare şi sfântă a Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătoasă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din Evanghelie. „Şi nu putea să se ridice nicidecum“, ne spune evanghelia despre femeia cea bolnavă. Asta-i şi starea omului cuprins de patimi şi păcate: nu se poate ridica din mocirlă la o viaţă mai curată şi mai bună. De multe ori va fi cercată biata femeie în cei optsprezece ani să se ridice de jos, dar n-a putut. Aşa şi păcătosul: fără ajutorul Mântuitorului nu se poate ridica. „Fără de Mine nu puteţi face nimic“, zice Iisus (Ioan 15, 5). „(…) a legat-o satan de optsprezece ani!“, a zis Iisus despre femeia cea bolnavă. Aşa este şi cel cuprins de patimile cele rele: un legat de satan şi un rob al lui satan.
Evanghelia ne spune că fariseii „se mâniaseră“ pe Iisus, pentru că o dezlegase din legăturile lui satan pe o femeie în ziua sâmbetei. Această mustrare se aude şi azi ori de câte ori cineva se hotărăşte să se dezlege din lanţurile păcatului şi ale diavolului.
Să știți că de multe ori e suficient să încercăm să ne dorim o schimbare a vieții, să ne apropiem de Dumnezeu, că imediat se vor ridica împotriva noastră chiar apropiații noștri, nu vor accepta că ne dorim o altă viață, una în care să ne ridicăm din gârbovire și să privim spre Cer, spre Dumnezeu.
Și această femeie până la vindecare nu putea privi în sus, căci starea ei nu-i permitea, însă cu sufletul se ridica în sus, spre ceruri, noi însă, din contra avem sănătate şi putem să privim mereu la cer şi să mulţumim pururea pentru toate, dar nu o facem, căci avem o boală mai grea ca această femeie, noi suferim de o boală sufletească. Noi ne trezim dimineaţă şi nu avem timp să spunem: “Mulţumesc, Doamne, pentru această nouă zi, mulţumesc, că eşti cu mine în toate clipele vieţi. Îţi mulţumesc că exist, respir, mă bucur de viaţă…”. Noi suntem prea ocupaţi de cele ale pământului şi gârbovenia noastră sufletească ne atrage să privim doar la cele şi care vor rămâne în pământ, bani, bunuri…Doar că nimeni dintre noi nu va pleca cu ele la cer şi abia atunci mulţi vor înţelege căt de gravă a fost această boală de gârbovenie a sufletului, însă pentru mulţi va fi prea târziu…
Să nu încetăm să privim spre Cer, spre Dumnezeu, să privim cu ochii trupului şi a sufletului, să cerem Bunului Dumnezeu vindecarea noastră sufletească, să cerem lacrimi de pocăinţă şi iertare, să cerem înţelepţirea noastră ca timpul pe care-l mai avem să-l petrecem cu şi alături de Dumnezeu.
Suntem în perioada Postului Naşterii Domnului, o perioadă care ar trebui să ne pregătească şi de vindecarea şi renaşterea noastră. Să încercăm de astăzi să devenim puţin mai buni, mai iertători şi mai milostivi, căci fiecare nouă zi de apropie de veşnicie şi doar de noi depinde cum va fi ea…
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, ne scoate şi pe noi din orice gârbovire, din orice cădere sub stricăciune şi moarte! Şi înalță mintea, sufletul nostru către Tine, Izvorule al vieţii, al nemuririi! Amin.
