Cuvânt la Anul Nou – Sf.Ioan Gură de Aur

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.

Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul. mai mult …

Liturghia în Duminica a 31-a după Rusalii

Duminică, la 30 decembrie 2018,  la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

Vorbinu-le creştinilor adunaţi în această zi în sfânta biserică, pr. Serghei le-a tâlcuit fragmentul care ne vorbește despre Pilda celor poftiți la cină.

Evanghelia Duminicii de astăzi ne istoriseşte despre un om care a pregătit o „cină mare”, un ospăţ în casa sa. Acesta a invitat pe prieteni să cineze cu el, dar, din păcate, cei chemaţi au refuzat, pe rând. Stăpânul casei este Însuşi Dumnezeu, Care ne cheamă cu bunătate să stăm în prezenţa Lui şi să gustăm din darurile Lui.  mai mult …

Liturghia în ziua pomenirii Proor.Agheu

La data de 29 decembrie 2018, când Biserica Ortodoxă face  pomenirea Prorocului Agheu, pr. Serghei Popescu a oficiat sfânta liturghie la Biserica Ortodoxă în cinstea Sființilor Împărați Constantin și Elena din or. Imola.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, pr. Serghei a vorbit despre pericopa evaghelică rânduită a se citi ân această zi.

Odată, Hristos a văzut cum cei chemați la un eveniment alegeau locurile de frunte. Băgând de seamă acest detaliu de viață, Domnul, pentru Care nimic nu era de mică însemnătate în lumea morală, a rostit cuvinte care au rămas să răsune asupra lumii: mai mult …

Taina Sfântului Maslu la parohia din orașul Bolonia

Miercuri,26 decembrie 2018, în Parohia “Sfântul Vasile Cel Mare” din Bolonia s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți. Apropiindu-ne de Prazicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, credincioșii s-au rugat la Taina Sfântului Maslu, cerând lui Dumnezeu harul Preasfântului Său Duh, fără de care nimeni nu se mântuiește.

În cuvântul său de învățătură parohul Bisericii, ieromonahul Serafim, a vorbit despre însemnătatea acestei taine pentru creștini. Suntem slabi și neputincioși, astfel avem mereu nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Motivele instituirii acestei Taine sunt descrise în Epistola Sfântului Apostol Iacov, în care citim următoarele: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii ca să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va ridica, şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 15, 14-15). mai mult …

„Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?”.

La data de 23 decembrie 2018,  în Duminica vindecării celor zece leproși, la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvîntul său de învățătură, părintele paroh a vorbit despre această parabola evanghelică care ne învață în primul rând recunoștința și faptul că primind, să nu uităm că trebuie să mulțumim.

Evanghelia de astăzi ne istoriseşte că, pe când Iisus se afla la hotarul dintre Galileea şi Samaria…, a fost întâmpinat de zece leproşi. Aceştia I-au cerut să-i ajute, strigând: „Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi”. mai mult …

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

La data de 22 decembrie 2018, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Zămislireei Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana, pr. Serghei Popescu a oficiat sfânta liturghie la Biserica Ortodoxă în cinstea Sființilor Împărați Constantin și Elena din or. Imola.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, pr. Serghei a vorbit despre evenimentul prăznuit în această zi.

În fiecare an, la 9/22 decembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. mai mult …

În dar spre închinare-Taina Sfântului Maslu

În după amiaza zilei de duminică, 16 decembrie 2018, la biserica ortodoxă moldoveniască în cinstea ”Sfintelor Mironosițe Femei” din or. Parma au fost aduse din R. Moldova Icoana cu părticica de moaște ale Sf. Serafim de Sarov. 

Sfinţenia a fost întâmpinată de parohul Bisericii, prot. Serghei Popescu, după care s-a săvârşit un te-deum de mulțumire cu acatistul sfântului Serafim de Sarov. 

Tot în această zi a fost oficiată şi taina Sfântului Maslu, prin rugăciuni şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, creştinii au reuşit să se împărtăşească cu Harul lui Dumnezeu. Această taină a fost oficiată de mai mulți preoți. mai mult …

Taina Botezului micului Dumitru-Ricardo

În după amiaza zilei de duminică, 16 decembrie 2018, preotul Serghei a oficiat Taina Sfântului Botez la Biserica “Sfintele Mironosițe Femei” din arașul Parma.

Pe lângă acest prenume frumos Dumitru, părintele a menţionat faptul că pruncul a primit şi numele de creştin, primind înger de lumină şi haina luminoasă a sufletului. Acest adevăr îl descoperim din rânduiala Tainei Botezului în care este menţionat: şi-i dă lui înger de lumină…, haină luminoasă dă-mi mie Hristoase Dumnezeule…, Scrie pe el în cartea vieţii… După care a urat multă sănătate pruncului nou botezat, și a îndemnat părinții și nașii să atragă atenția la educația moral-duhovnicească a copilului oferindu-i cît mai multă dragoste. mai mult …

Liturghia în Duminica a 29-a după Rusalii

În duminica Tânărului bogat, la data de 16 decembrie  2018, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de parohul bisericii, prot. Serghei Popescu.

După slujbă, pr. Serghei a adresat un cuvânt de învăţătură despre Evanghelia de astăzi, în care îl vedem pe un tânăr bogat care Îl întreabă pe Iisus ce bine trebuie să facă pentru a moşteni viaţa veşnică.

Când Domnul îi spune să păzească poruncile dumnezeieşti, acesta Îi zice că le-a împlinit. Cu toate acestea, tânărul nu era mulţumit sufleteşte pentru că încă nu pornise pe calea desăvârşirii. La întrebarea tânărului: „Ce îmi mai lipseşte?”, Domnul îi răspunde: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează Mie”. mai mult …

Taina Botezului micului Mattei

În a doua jumătate a zilei de sîmbătă, 15 decembrie 2018, preotul Serghei a oficiat Taina Sfântului Botez la Biserica “Sfintele Mironosițe Femei” din orașul Parma, asupra pruncului Mattei.

Cu această ocazie, părintele Serghei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat frumuseţea duhovnicească a Tainei Sfântului Botez și naşterea la o nouă viaţă în Hristos. Veşmântul cel nou pe care îl îmbracă creștinii la Botez, este Duhul Sfânt. Botezul nu este un simplu ritual ci o primire reală a lui Dumnezeu în fiinţa noastră, şi o comuniune continuă cu El până la sfârşitul lumii, şi dincolo în împărăţia cerurilor, în vecii vecilor.
mai mult …