Duminică, 25 noiembrie 2018, când Biserica Ortodoxă se află în Duminica a 26-a după Rusalii (a Samarineanului milostiv), la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
Vorbinu-le creştinilor adunaţi în această zi în sfânta biserică, pr. Serghei a evidenţiat importanţa iubirii aproapelui.
Un legiuitor L-a întrebat pe Mântuitorul Hristos ce trebuie să facă pentru a moşteni viaţa veşnică. Domnul i-a răspuns prin pilda bunului samarinean, care s-a milostivit de omul rănit ce zăcea în drum şi l-a ajutat cu multă compasiune şi iubire.
Ceea ce înseamnă că toţi care vor să se mântuiască trebuie să săvârşească fapte de îndurare pentru semenii lor aflaţi în suferinţă. Prin milostivire ne asemănăm cu Hristos Cel iubitor şi manifestăm demnitatea noastră, a celor răscumpărați cu preţul jertfei dumnezeieşti.
Oamenii cred că trebuie să trăaiscă bucuroși și fericiți, și în final să se mântuiască. Însă adevărul este altul. Noi nu suntem aici să acumulăm atâta cât putem să mâncăm, să bem şi să ne veselim. Noi suntem aici ca şi copii ai lui Dumnezeu spre a fi folosiţi de El drept instrumente în lucrarea nesfârşită de a sluji, de a aduce sănătate şi izbăvire oamenilor care suferă în această lume.
Dacă spunem că-L iubim pe Dumnezeu, atunci aceasta trebuie să se manifeste și în iubirea semenilor, adică este adevărată doar prin iubirea noastră pentru ceilalţi oameni. Sfântul Apostol Ioan scrie: „Cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său” (I In. 4, 20-21).
Hristos ne-a învăţat că dragostea vede nevoia sau durerea şi răspunde la ea. Exemplu, în această privinţă, este Însuşi Mântuitorul nostru, Care a văzut nevoile celor necăjiţi şi a răspuns. El a făcut mult mai mult decât să arunce o monedă sau o bancnotă în farfuria colectei şi în calitate de Samarinean milostiv, a avut milă de cei năpăstuiţi şi i-a ajutat.
Noi, creştinii, suntem „călători pe pământ”, dar în această călătorie spre cealaltă lume ne decidem destinul nostru veşnic. De aceea, nu trebuie să trecem nepăsători pe lângă lipsurile şi necazurile semenilor care cu glas sau fără glas solicită sprijinul nostru.
Toată oboseala pe care o depunem pentru desăvârşirea vieţii noastre, dacă nu ne iubim unul pe altul, este asemenea nisipului aruncat în vânt, nimic nu ne foloseşte. Nici o virtute, oricare ar fi ea în afară de iubire, nu poate constitui şi cuprinde valoarea necesară pentru câştigarea Împărăţiei Cerurilor.
Tineri sau bătrâni, tari sau slabi, sănătoşi sau bolnavi, oricum am fi, putem împlini porunca cea mare a iubirii frăţeşti! Chiar dacă ne-am ruga lui Dumnezeu în fiecare zi, dimineaţa şi seara, chiar dacă am lăuda pe Dumnezeu recitând în fiecare zi toate rugăciunile pe care le ştim, chiar dacă am împărţi toate bunurile noastre celor lipsiţi, nici una din aceste fapte nu valorează înaintea lui Dumnezeu atâta cât să ne câştige împărăţia cerurilor, dacă nu vom avea în noi dragoste frăţească.
Îndurarea faţă de cei în suferinţă urcă pe ucenicii Domnului la Rai, pentru că cei ce fac fapte bune vor ieşi din morminte „spre învierea vieţii”. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Aveţi un ban? Cumpăraţi cerul! Nu aveţi bani? Dăruiţi un pahar cu apă, o pâine şi veţi primi Raiul. Daţi lucruri pieritoare şi veţi primi fericirea veşnică. Miluiţi pe cel sărac şi chiar dacă veţi tăcea la Judecată, o mie de guri vă vor lua apărarea”.
Într-adevăr, Dreptul Judecător va răsplăti pe miluitori şi binefăcători, zicându-le: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”
