În duminica bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, la data de 04 noiembrie 2018, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de parohul bisericii, prot. Serghei Popescu.
După slujbă, pr. Serghei a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi tâlcuind fragmentul evanghelic ce s-a citit la Sfânta Liturghie.
Dumnezeu ne dă învăţătură de mare limpezime cu privire la soarta sufletului după moarte, la adevărata natură a iadului şi la pocăinţă. Pilda data ne pune în față două personaje: un bogat care duce o viaţă plină de plăcere, şi un sărac cerşetor, bolnav, care moare de foame dinaintea uşii bogatului. Bogatului nu‑i pasă nicidecum de acest sărac, de care se îngrijesc doar câinii vagabonzi: îi ling bubele.
Evanghelia ne pune faţă în faţă cu alegerea fundamentală pe care trebuie să o facă fiecare om în viaţă. Considerăm că cel mai important lucru este să avem o viaţă pământească confortabilă, să ne concentrăm toată atenţia, toată forţa, toată râvna şi toate eforturile numai asupra vieţii noastre de familie sau profesionale, adică numai asupra valorilor şi bunurilor pământeşti? Sau, dimpotrivă, este mai importantă pentru noi voinţa lui.
Sufletul omului fără credinţă, fără iubire, milă, dreptate, rupt de oameni şi de Biserică este mort. Omul care nu simte mila în faţa foamei şi a suferinţei celuilalt, este ca o fiinţă necuvântătoare, care îşi neagă demnitatea de om prin faptele sale.
Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: “Fiule, adu-ți amine că ai primit cele bune ale tale în viața ta.” Adică nu ai suferit nimic, ți-ai făcut viata ta pe pământ un paradis. Acum vremea vieții pământesti a trecut și totul s-a schimbat, binele și desfătările s-au prefăcut în chinuri și scrâșnire de dinți. Iată, deci crima bogatului: o viață petrecută în chip egoist, în defrânare, în trândăvie și nepăsare, o viață lipsită de fapte bune.
Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei și a patimilor. Este reprobabilă imaginea cerșetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduintă a crestinilor miloși.
Evident aceste rânduri nu se adresează oamenilor cu adevărat necăjiti, care trebuie ajutati. De altfel, Biserica i-a îndemnat mereu pe creștini să împartă din ceea ce au, cu cei care au fost mai puțin norocoși și se află în lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni și scoli au luat naștere pe lângă biserici și mănăstiri.
Aici pe pământ trăim doar o mică, dar importantă parte a vieții noastre. Mică pentru că dincolo ne asteaptă veșnicia, dincolo nu mai murim; și importantă pentru că pe pământ este locul unde trebuie să demonstrăm că vrem dar și merităm să ajungem în Împărătia lui Dumnezeu. De modul în care ne ducem viața pe pământ depinde locul unde vom fi trimiși pentru totdeauna: la fericire veșnică sau la osândă și chinuri veșnice.
Nu este de ajuns să nu facem răul, ci trebuie să facem binele. Același lucru îl spune și Sf. Ap. Matei: Nu oricine Îmi zice: “Doamne, Doamne, va intra în împărația cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.”(Mt.21:7) Căci “credința fără fapte este moartă”(Iacov 2:20).
Și să nu uităm că în fiecare seamăn al nostru care se află în nevoi și care ne așteaptă ajutorul se află Iisus. Iar la Judecată celor milostivi El le va spune: “Veniți, binecuvantații Tatălui Meu, mosteniti împărația cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flamand am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.” (Mt. 25: 35-37).
Valoarea fără egal a sufletului reiese din întrebarea Mântuitorului: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Mc. 8, 36). Într-o zi, ni se va cere să-I restituim lui Dumnezeu acest suflet și nu doar să-l restituim, ci și înfrumusețat cu fapte bune.
