Învierea fiului văduvei din Nain

Duminică, 21 octombrie 2018, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de parohul bisericii, prot. Serghei Popescu.

După slujbă, pr. Serghei a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi despre învierea fiului văduvei din Nain, tâlcuind cuvintele cheie ale pericopei evenghelice.

Adesea mulți oameni își trăiesc viața de parcă nu ar exista moarte. Și lucrul acesta este adevărat, căci sufletul nostru este nemuritor. Hristos, înviindu-l pe tânăr ca şi cum l-ar fi trezit din somn, minimalizează și banalizează moartea, pentru a ne face să înțelegem ca moartea nu este cel mai tragic lucru care ni se poate întâmpla.

Moartea nu este cel mai mare rău! Mulți sfinți care şi-au dat viaţa pentru Hristos au mers la moarte cu încredere şi curaj că Dumnezeu îi va învia. Ei nu vedeau în moarte, aşa cum credem și vedem noi, de multe ori, cea mai mare tragedie care ni se poate întâmpla. Căci nu de moarte ar trebui să ne fie frică, ci de acea viață pe care o ducem pe pământ și care trebuie să fie o pregătire pentru veșnicie. 

Scopul adevărat al vieţii noastre trebuie să fie: a-L cunoaşte pe Hristos, a-L iubi pe El şi a-L sluji cu devotament. Atunci când va veni timpul să părăsim această lume, noi o vom lăsa cu încrederea voioasă că pe celălalt tărâm vom găsi pace, iubire şi slavă negrăită, vom gusta bucurii pe care acum nu ni le putem imagina.

Să fim convinşi că dincolo de groapă nu vor merge cu noi decât faptele noastre. Rudele şi prietenii, după câteva lacrimi, elogii sau critici se vor gândi mai repede la ce-i aşteaptă pe ei, decât la ce se întâmplă cu cel dispărut.

Cu regret noi astăzi trăim așa de parcă totul se reduce la această viață. Aici ne dorim fericirea, aici bogăția, aici să ne bucurăm de toate…Însă cel care este îndestulat de toate în această viață cu greu își mai aduce aminte de Dumnezeu, chiar dacă mai spune o rugăciune din când în când, el e prea lipit de bunătățile care-l înconjoară…iar Hristos e ceva abstarct și îndepărtat. Însă viața trece foarte repede. Acum suntem la început de lună, și gata am trecut în următoarea…așa se vor scurge și toți anii vieții noastre și ce vom face când ne vom apropia de pragul veșniciei….

Desigur există pocăință și în ultimul moment al vieții, dar putem oare fi sigură că Dumnezeu ne-o va oferi dacă toată viața am fost ocupați de altele…dacă nu i-am acordat macar puțin timp…dacă nu ne-am deschis inimile și sufletele pentru a-L primi…

Să nu mai amânam “învierea”sufletelor noastre din moartea păcatului. Hristos bate acum încet la ușa sufletelor noastre și ne cheamă la o nouă viață. Să-I răspundem acum, să-l primim și să ne schimbăm viețile cât avem această posibilitate.

În faţa morţii, toate sunt zadarnice afară de Hristos, Care ne rămâne credincios şi vine să ne întindă mâna Sa, dacă şi noi am avut mâna noastră întinsă spre El, în cursul acestei vieţi.

Aşadar, să ne pregătim cu seriozitate pentru întâlnirea cu Domnul, ca să fim vrednici a rosti cuvintele pline de speranţă: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *