Sfânta Liturghie în ziua praznicului Acoperământul Maicii Domnului

Caută la credința și la umilința sufletelor noastre. Acoperă-ne cu atotputernicul tău Acoperământ și ne izbăvește de toate nevoile…

Duminică,  14 octombrie 2018, când creştinii ortodocși sărbătoresc praznicul Acoperământul Maicii Domnului, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, pr. Serghei le-a vorbit despre sărbătoarea de astăzi şi despre bucuria de a o avea pe Maica Domnului ajutătoare şi mijlocitoare. Maica Domnului îngenunchiază la poarta inimii noastre şi aşteaptă s-o primim. Ea ne cunoaşte atât necazurile cât şi neputinţele şi are puterea de a le dezlega. 

Fiind pe Cruce, Mântuitorul ne-a încredinţat Maicii Domnului. Hristos i-a spus ucenicului său iubit, Sfântului Ioan Evanghelistul: „Fiule, iată mama ta”, iar prin el, noi cu toţii am deveni fiii Ei. Ce privilegiu, Maica lui Dumnezeu să fie şi Maica noastră!

Dacă ne dorim cu adevărat ca Maica Domnului să ne fie Maică, atunci să o cinstim prin post, prin fapte bune, prin rugăciuni adresate ei, prin pocăinţă şi schimbarea vieţii.

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie  911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată. La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut ţn maini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii.

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său Epifanie: “O vezi, frate, pe Împărateasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: “O văd, Părinte, şi mă minunez!”. Acesta este evenimentul pe care îl prăzanuieşte Biserica astăzi, spre a ne aminti că prin nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.

Oriunde nu am trăi, care nu ar fi încercările şi greutăţile noastre, să nu uităm niciodată de Împărăteasa Cerului, care ne acoperă cu Sfântul Său Acoperământ. Prin urmare, dragi frați și surori, să nu vă descurajați niciodată, să nu vă înfricoşaţi în faţa necazurilor: toate pe câte ni le trimite Dumnezeu, chiar dacă par uneori imposibil de dus, pot fi depăşite. Să ridicăm mereu ochii spre cer. Acolo Măicuţa Domnului se roagă pentru noi și ne păzeşte cu acoperământul său sfânt. Rugăciunea ei sfântă nu ne lasă, ne întăreşte, ne face înțelepți și ne dă o nouă putere de a ne purta crucea.

Să ne rugăm Maicii lui Dumnezeu cu încredere de fii și ea vă va fi Mama noastră! Să ne rugăm ei cu simplitate și fără îndoială și ea vă va umple de frumusețe și de curăție dumnezeiască!

Fecioara astăzi înainte stând în Biserică, și cu cetele sfinților, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu ierarhii se închină și cu apostolii cu proorocii dănțuiescș că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci.

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *