“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3,16)
La data de 23 septembrie 2018, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, la Biserica ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost săvârşită de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.
După slujbă, pr. Serghei a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, referitor la însemnătatea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci în viaţa creştinului.
Săptămâna viitoare vom celebra Înălţarea Sfintei Cruci – o zi ce aniversează descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Iisus. Timp de aproape patru secole, crucea a fost pierdută, îngropată, până a fost descoperită de Sf. Elena şi ridicată din pământ, în uralele mulţimii. Acesta este un detaliu minor în istoria Crucii. Importantă este Crucea în sine şi ce semnifică ea pentru noi. Părinţii Bisericii au ales în mod înţelept cuvintele Evangheliei de astăzi, să fie citite în duminica dinaintea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, deoarece aceste cuvinte cuprind adevărata semnificaţie a Crucii: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
”El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 4-5).
Cine poate simţi cât de mult a iubit Dumnezeu lumea! Cu ce limbă vom descrie iubirea Hristosului nostru? Cine are doar un copil, cât de mult suferă pentru el! Dacă acum, vă va spune cineva că trebuie să-l jertfiţi pe copilul vostru pentru duşmanul vostru, care mamă şi care tată îl va jertfi? Şi mai ales pentru duşman? Sub nici un motiv. Nici pentru prieten; cu cât mai mult pentru duşman. Şi totuşi, ce zice astăzi Evanghelia? „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Atât a iubit Dumnezeu lumea îndepărtată de El, încât l-a predat pe Fiul Său, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca tot cel ce crede într-Însul să nu se piardă, ci să aibă viaţa cea veşnică.
Dumnezeu îl iubeşte pe om. Dar această iubire a lui Dumnezeu ne creează şi nouă obligaţia să-L iubim. Dar inimile noastre sunt reci – îngheţate pentru Dumnezeu. O profeţie a Apostolului Pavel zice, că: „În zilele din urmă vor fi oamenii… iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu” (II Timotei 3,1-4), oamenii adică vor iubi plăcerile, cele mici şi neînsemnate, mai mult decât pe Dumnezeu.
Evreii o singură dată L-au răstignit pe Hristos, dar noi Îl răstignim de mii de ori în fiecare zi. Iar Dumnezeu ne mai rabdă. Și nu doar ne iartă, dar și continuă să ne iubească, să ne cheme la El, să ne îndrume și sprijine.
Oare chiar într-atât sunt de împietrite sufletele noastre că nu vom răspunde și noi cu pțină dragoste? Oare chiar nu mai suntem în stare să spunem – Mulțumesc, Doamne! Iartă-mă, Doamne!
Dumnezeu e iubitor și milostiv, însă nu ne va forța să-L iubim sau să fim cu El. Este decizia fiecăruia. Vrem să fim cu El, să-i urmăm calea, să-I îndeplinim poruncile…pentru a ne uni cu El pentru veșnicie.
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.
