Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, ce începe la 14 august şi se încheie la 27 august, în ziua Marelui Praznic. Este o rânduială creştină întru reamintirea virtuţilor Sfintei Fecioare Maria, care şi-a petrecut întreaga viaţă, încă din pruncie, în post şi rugăciune continuă, pentru mântuirea neamului omenesc.

Strămoşii noştri au fost alungaţi din paradis pentru că n-au păzit legea postului. De aceea, prin post, omul poate reintra în paradisul pierdut prin neascultare. “Postul este un mijloc prin care se asigură echilibrul fiinţei umane. El ne introduce într-o atmosferă de cumpătare, de înfrânare, de jertfă, care, toate, duc la îndreptare.
Fiinţa umană este adesea asaltată de furtuna patimilor, la care ne duce de atâtea ori, fie pofta trupului, fie a minţii. Filosoful şi înţeleptul antic Platon spunea că în firea omului se întâlneşte mândria leului, pornirea răpitoare a leopardului, viclenia şarpelui, precum şi pornirile rele ale altor vieţuitoare. Dar tot el adaugă: «Omul are suflet raţional cu care poate stăpâni toate aceste patimi». mai mult…