Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului

Astăzi, în calendarul creştin ortodox de stil vechi este lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, sau Postul Sântămăriei, ce se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.

Durează acest post două săptămâni de la 1/14 august până la 15/27 august.

Lăsăm sec la 31 iulie/13 august, iar de va cădea această zi miercurea sau vinerea, lăsăm sec la 30 iulie/12 august. În acest post untdelem şi vin consumăm numai sâmbăta şi duminica.

Consumăm peşte la Schimbarea la Faţă – 6/19 august.

Când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului.

De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bineplăcută Domnului şi vei avea mult folos.  (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Post ziditor şi cu foloase duhovniceşti!

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *