Ceea ce stă în calea oricărei realizări este chiar sufletul omului. Sufletul este ca un combustibil pe care trebuie să-l reîmprospătezi veșnic. Dacă omul are sufletul plin, orice faptă i se pare ușoară, viața lui este dinamică și plină de realizări. Însă omul cu sufletul golit este mereu îngrijorat și nu găsește hotărîre să se apuce de treabă.

De aceea în limbajul nostru patristic este folosită expresia „puținătatea sufletului” sau „Împuținarea sufletului” care exprimă nehotărîrea, lipsa de curaj și abandonarea faptelor care te fac împlinit. Astăzi lumea numește această stare „depresie” și îi conferă o multitudine de scuze, care mai de care mai compătimitoare.

 Totuși puținătatea sufletului este un păcat, o abandonare a vieții, o rană adusă bucuriei și iubirii. Sufletele trebuie să fie întotdeauna pline, căci orice împuținare aduce descurajarea și stingerea chefului de viață. Sufletul se umple cel mai bine cu iubire, cu dor de a face bine și de a bucura pe alții prin munca ta, prin darurile tale, prin răbdarea ta, prin iertarea ta, prin tot ce poți fi din iubire.

Cînd sufletul se golește, să-l umplem la loc, ca să ne pară viața ușoară și orice lucru de care ne apucăm să sporească. Cu Dumnezeu toate sînt cu putință.

Părintele Savatie (Baștovoi)