Rămânerea în biserică până la otpustul slujbei

Deci, ai venit la biserici și te-ai, învrednicit să-L întâlnești pe Hristos? Să nu pleci până nu se încheie slujba! Dacă pleci înainte de apolios (otpust), ești vinovat ca și un evadat. Mergi la teatru, și nu pleci până nu se încheie spectacolul, dar intri în biserică și întorci spatele Preacuratelor Taine? Înfricoșează-te cel puțin de cel care a zis: ,,Cel ce nu ia  în seamă cuvântul lui Dumnezeu este  dat pierzării, iar cel ce se teme de porunca Lui, este răsplătit” (Pilde 13,13).

   Ce faci, omule? În timp ce Hristos este prezent, îngerii îl înconjoară, frații tăi încă se împărtășesc, tu îi părăsești și pleci? Hristos îți oferă Preasfânt Trupul Său, și tu nu aștepți putin, ca să-L mulțumești, chiar și prin cuvinte? Când rămâi la cină, nu îndrăznești să pleci, chiar dacă te-ai săturat, în timp ce prietenii tăt stau încă la masă. Și acum când se săvârșesc înfricoșătoarele Taine ale lui Hristos, le lași pe toate în mijloc, și pleci?

 Vreți să vă spun a cui lucrare fac cei care pleacă înainte să se încheie Dumnezeiasca Liturghie, și astfel nu iau parte la ultimele rugăciuni de mulțumire? Poate este greu cuvântul pe care trebuie să-l spun, dar trebuie s-o fac. Când Iuda a luat parte la Cina cea de Taină a lui Hristos, în timp ce toți erau așezați la masă, acesta s-a sculat înaintea celorlalți și a plecat. Deci, ei urmează aceluia, lui Iuda! Dacă acela nu pleca atunci, n-ar fi devenit trădător, nu s-ar fi pierdut. Dacă nu se separa pe sine de Păstor, nu l-ar fi găsit lupul singur, ca să-l mănânce.

Sf. Ioan Gură de Aur, Mersul la Biserică…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *