La data de 17 iunie 2018, în Duminica a 3-a după Rusalii, la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

În cuvântul său de învăţătură părintele paroh a vorbit despre faptul că viața unui creștin trebuie să aibă la bază încredere în Dumnezeu.

Evanghelia de azi vine să ne arate cum suntem, de fapt, în viața noastră de zi cu zi. Adică vine să ne spună despre zbaterea, grija noastră zilnică îndreptată mai mult înspre ce mâncăm, spre cu ce ne îmbracăm, încotro sau spre ce ne uităm, atenționandu-ne, totodată, că dacă Ii slujim lui Dumnezeu, nu mai putem sluji nimănui altcuiva. Și că toate aceste griji sunt doar ale lui Dumnezeu, și ele trebuie lăsate în grija Sa.

Noi, oamenii, aici, pe pământ, suntem chemaţi să facem ce fac îngerii în ceruri. Adică neîncetat să facem voia lui Dumnezeu şi să-L slăvim neîncetat pe Dumnezeu pentru dragostea Lui, pentru bunătatea Lui, pentru îndelunga Lui răbdare faţă de noi, cei păcătoşi, şi faţă de nespusa Lui purtare de grijă pentru fiecare dintre noi.

Toate încercările noastre de a rezolva problemele bazându-ne pe propria noastră putere şi înțelepciune înseamnă grijă lumească. Faptul că omul nu încearcă să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi poate, chiar dacă şi-o pune – că de multe ori Îl rugăm pe Dumnezeu în nevoile noastre de zi cu zi – dar o facem nu în perspectiva mântuirii şi a vieţii veşnice, ci o facem doar din dorinţa de a ne asigura un confort aici, pe pământ, un rai pământesc. Şi atunci bineînțeles că noi ne rugăm lui Dumnezeu, dar nici nu cred că este nevoie să facem aceasta, pentru că El oricum poartă de grijă de toate cele necesare. Nu? Zice că pe cei drepţi îi iubeşte, dar şi pe cei păcătoşi îi miluieşte şi răsare soarele şi peste unii, și peste alţii.

Dumnezeu oricum poartă de grijă de zidirea Sa, de făptura Sa, cum am auzit că poartă de grijă şi de păsările cerului, şi de crinii câmpului. Nu-i nevoie pentru aceasta să ne rugăm stăruitor. Dar e nevoie de multă rugăciune pentru a ne vindeca mintea şi inima noastră de egoism, de încrederea în sine. Aceasta este marea tragedie a omului, marea lui cădere:faptul că el şi-a luat viaţa pe cont propriu şi s-a înstrăinat pe sine de Dumnezeu. Nu-şi mai vede adevărata lui împlinire în comuniunea cu Dumnezeu.

Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca şi ce veţi bea… . Căci pe toate acestea le caută şi păgânii…”. Din capul locului trebuie să înţelegem că Mântuitorul nu îndeamnă la pasivitate, lene, nemuncă. Ne atrage atenţia să nu ne preocupăm, însă, peste măsura cuvenită de cele ale trupului, aşadar spre observarea unui echilibru firesc între grija pentru suflet şi cea pentru materie.

Sufletul trebuie să fie stăpân pe trup, nu invers. Căci în gândirea sfinţilor părinţi trupul este o bună slugă, dar un rău stăpân. Un stăpân care nu mai face voia Domnului, ci a Celui Rău.

Că trebuie să ne îngrijim de trup, nu încape îndoială, de vreme ce însăşi Scriptura ne adevereşte că „trupul este templu al Duhului Sfânt” (I Cor. 6, 19). Totodată, că trebuie să muncim cu hărnicie pentru a ne asigura hrana, îmbrăcămintea etc.: „Cel ce nu lucrează acela nici să nu mănânce” (I Tes. 3, 10).

Pământeni fiind, purtători de trupuri, ne vom îngriji de cele materiale atât cât este necesar pentru un trai decent, sănătos, echilibrat, dar căutarea noastră prioritară se va îndrepta mereu spre cele ale sufletului, bine ştiind că sufletele noastre năzuiesc spre Dumnezeu din ceruri, Care ne aşteaptă cu dragoste părintească întru împărăţia Sa.