Cum să petreci Postul Sfinţilor Apostoli?

Intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli. Cunoaştem că se finisează cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, că acest post nu este la fel de strict ca cel Mare sau a Adormirii Maicii Domnului, şi că datorită existenţei varietăţii legumelor şi fructelor, este un post destul de uşor. Dar din păcate pentru mulți creștini ortodocși cu aceasta şi se termină esenţa acestui post.

Pentru unii după sărbătoarea Rusaliilor, când s-au desfătat cu bucatele de dulce, vine o perioadă când trebuie să ţină post, să se mărturisească şi împărtăşească, așa cum ar trebui să fie în fiecare post. Iar pentru alţii acest post de parcă şi nu există, ei bine, spun ei – „nu e Postul Mare, nu avem timp, putere, etc.”

Astfel ar fi foarte potrivit să dedicăm acest timp pentru a înțelege apostolatul în Biserică  – să-l dedicăm unei înțelegeri prin faptă. mai mult…