Liturghia în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae

La data de 22 mai 2018, de sărbătoarea mutării Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae din cetatea Mira Lichiei (Turcia) în oraşul Bari,  sfânta liturghie în biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe a fost oficiată de părintele paroh Serghei Popescu.

În această zi de aleasă bucurie duhovnicească, enoriașii bisericii au venit să-i mulțumească Bunului Dumnezeu, dar și să se roage Sfântului Nicolae.

Sfântului Nicolae este cinstit de către Biserica orthodoxă de două ori pe an. Sărbătoarea Sfântului Nicolae „de iarnă”, cum i se mai spune în popor, la 19 decembrie, ziua trecerii la viaţa veşnică a sfântului. Şi la 22 mai, de Sfântul Nicolae „de vară”, când se pomeneşte mutarea moaştelor sfîntului. 

În cuvântul său, părintele Serghei le-a vorbit creştinilor despre personalitatea Sfântului Nicolae, dar și despre sărbătoarea de astăzi.   

Despre mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari există mai multe variante, dar noi ne vom opri doar asupra uneia. Conform acesteia, Sfântul Nicolae s-a arătat într-o noapte unui preot care locuia în cetatea Bari şi i-a zis: „Mergi şi spune poporului acestuia şi la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaştele mele şi, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Varului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu, aşa voind Domnul Dumnezeul meu“.

Preotul a mers în biserică şi a povestit vedenia pe care o avusese. Cei din cetatea Var au luat trei corăbii şi, îmbrăcându-se în haine de negustori, pentru a nu întâmpina probleme pe drum, au mers în Lichia, în cetatea Mirelor. Ajungând acolo şi intrând în biserică, au întrebat de moaştele sfântului, spunând că vor să se închine la ele. Atunci li s-a arătat mormântul, în biserică, unde, sub, pardoseală, în pământ, erau adăpostite moaştele Sfântului Nicolae.

Dând la o parte pardoseala bisericii şi săpând pământul, au găsit racla sfântului, iar când au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorâse din cinstitele sale moaşte. Strângând mirul în vase şi luând moaştele sfântului, preoţii le-au dus la corăbiile lor şi au plecat spre Italia, ajungând la Bari într-o zi de duminică.

Poporul din Bari, înştiinţat fiind de venirea cinstitelor moaşte ale sfântului, a ieşit în întâmpinarea lor. Moaştele au fost aşezate în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, care era lângă mare. Oamenii care au adus preţiosul odor au făcut legământ să construiască o catedrală în care acestea să-şi găsească odihna veşnică. Cripta a fost finalizată în octombrie 1089 de papa Urban al II-lea.

Apoi au mutat cinstitele moaşte ale făcătorului de minuni Nicolae din Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ în biserica cea nouă. De atunci, s-a consemnat în calendarul creştin-ortodox sărbătoarea aducerii cinstitelor moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae în ziua a noua a lunii mai, cinstindu-se prin acestă sărbătoare ambele aduceri: cea din Mira la Bari, şi cea din Biserica „Sfântului Ioan Botezătorul“ în biserica cea nouă.

Să-l cinstim şi noi după vrednicie pe Sfântul Nicolae, înățându-I rugăciuni și cerându-I mijlocirea.

Sfinte Ierarh Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

This entry was posted in ȘTIRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *