Duminica Orbului la Biserica în cinstea Femeilor Mironosiţe din or.Parma

În Duminică Orbului, la 13 mai 2018,  la Biserica ortodoxă în cinstea Femeilor Mironosiţe din or. Parma sfânta liturghie a fost oficiată de preotul Serghei Popescu, parohul bisericii.

Vorbinu-le creştinilor adunaţi în această zi în sfânta biserică, pr. Serghei le-a explicat parabola evanghelică rânduită a se citi în această duminică.

Părintele-paroh a menţionat că de multe ori orbirea sufletească este mult mai gravă, decât pierderea vederii de către cineva. Iar faptele care ne aduc la acesată orbire a sufletului sunt faptele rele pe care le înfăpuim, necredința, împietrirea inimii, păcatul. Totodată vindecarea sufletului are loc doar dacă ne folosim de medicamentele duhovnicești care sunt: postul, rugăciunea, faptele bune, spovedania curată și lucrarea poruncilor dumnezeiești. mai mult…