„Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”

Astăzi, 20 aprilie 2018, preotul paroh Serghei Popescu, a oficiat Taina Sfintei Cununii asupra tinerilor Constantin și Marina la biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din or. Parma. În calitate de părinţi duhovniceşti ai celor doi miri i-au avut pe Igor și Ana. După care a fost încreștinat și pruncul acestora, Alexandru.

Părintele Serghei a rostit un cuvânt de învăţătură pentru cei prezenți menţionând despre importanţa fundamentală a dragostei, răbdării şi a creşterii de prunci buni, în cadrul unei familii creștine.

Părintele a  menţionat că Cununia este Sfânta Taina prin care, după făgăduința mirelui și a miresei dată liber în fața preotului, de a trăi împreună în iubire toată viața, pentru a naște și a crește copii și a se ajuta reciproc, li se împărtășește harul dumnezeiesc care întărește și înalță însoțirea lor naturală, prefăcându-o într-o desăvârșită și curată legătură, într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos și Biserică. mai mult…