La data de 14 aprilie 2018, sfânta liturghie la biserica în cinstea Sfinților Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin și Elena din or. Imola a fost săvârşită de pr. Serghei Popescu, parohul Bisericii.
În această zi, la fel ca și în a cincea duminică din postul mare, Biserica face pomenirea Sfintei Maria Egipteanca. Și desi acum ne aflăm într-o periodă de bucurie, urmând zilele săptămânii luminate, trebuie să fim mereu cu luare aminte la viața noastră, care nu ar trebuie să fie nimic altceva decât pregătirea către viața veșnică.
Despre aceasta le-a vorbit pr. Serghei în predica sa enoriașilor. Sfânta Maria Egipteanca s-a născut în Egipt şi de la o vârstă foarte fragedă a părăsit casa părintească, dedându-se plăcerilor trupeşti şi întreţinând bărbaţii, cărora nu le lua tot timpul bani pentru aceasta. Pentru nevoile zilnice ea pur şi simplu cerşea.
La un moment dat, după ce petrecuse mulţi ani în această realitate paralelă, care i se părea singura, ea a văzut, o dată în plus, în portul oraşului Alexandria, acolo unde stătea ea de multe ori, că oamenii se adună pentru a porni într-o călătorie spre Ierusalim. Foarte interesant acest pasaj în care Ierusalimul apare ca ceva dorit de toţi oamenii, ceea ce o face şi pe Maria să vrea să ajungă în el. Oamenii, creştini ortodocşi, voiau să se închine Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului Hristos. De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, pe când se afla deja la Ierusalim, Maria a vrut să se închine Cinstitului Lemn al Crucii, dar o forţă nevăzută nu a lăsat-o să intre în biserică, orice ar fi făcut ea.
Dându-şi seama că acest lucru se întâmplă din cauza vieţii desfrânate pe care o ducea, tânăra a promis că se va schimba. După această promisiune, făcută în rugăciune fierbinte, Maria a putut intra ca să sărute Sfânta Cruce, după care a plecat în pustia de dincolo de Iordan. A stat în pustie timp de 47 de ani, luptând cu nălucile patimilor din viaţa ei anterioară, mâncând doar ce găsea în natură, şi a biruit până în sfârşit, iar după toţi acei ani de grea asceză, Dumnezeu îi dăruise darul vederii înainte şi al rugăciunii fierbinţi, cu lacrimi de pocăinţă. Tocmai de aceea ea a ştiut numele şi cine este cel care a venit la ea.
După mărturisire, ea îi ceru Părintelui Zosima să vină la ea ca s-o împărtăşească, dar abia peste un an, pentru că tot se considera păcătoasă şi că mai avea nevoie de pocăinţă. Aşa a făcut Părintele Zosima, iar Sfânta Maria a trecut Iordanul ca pe uscat şi a venit să se împărtăşească. După trecerea altui an, la solicitarea cuvioasei, Sfântul Zosima a venit din nou la Iordan şi a găsit trupul neînsufleţit al cuvioasei, pe care l-a îngropat după rânduială, cu ajutorul unui leu, care a săpat la groapă.
Vieţuirea ei de după venirea în fire, plină de râvnă şi trudă în dobândirea Duhului Sfânt, a impresionat întotdeauna creştinii, constituind un adevărat model pentru omul care doreşte să lupte împotriva patimilor.