Denia celor 12 Evanghelii

Joi seara, în toate Bisericile Ortodoxe, se săvârșește Denia din Sfânta și Marea Vineri, numită și Denia celor 12 Evanghelii. Și la Biserica în cinstea Sfintelor Femei Mironosițe din Parma credincioșii au participat la slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri, oficiată de către  preotul Serghei Popescu, parohul Bisericii.

Textele scripturistice care se citesc la această slujbă ne aduc înainte toate pătimirile suferite de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. Denia de Joi seara este cunoscută şi drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mântuitorului şi despre Răstignirea Mântuitorului. mai mult…

Sfânta Liturghie în Joia Mare

Joi în Săptămâna Patimilor, la data de 05 aprilie 2018, la Biserica Ortodoxă în cinstea Sfintelor Femei Mironosiţe din or. Parma, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către preotul Serghei Popescu, parohul Bisericii.

La final, Părintele Serghei a ținut un cuvânt de învățătură legat de încărcătura duhovnicească a Joii Mari, care are ca mesaj profunda smerenie prin exemplul Mântuitorului Hristos Care a spălat picioarele ucenicilor Lui. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului şi care a rânduit ca şi noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: “Voi mă numiţi pe mine Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi căci sunt. Deci dacă Eu Domnul şi Învăţătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca şi voi să faceţi la fel” (În. 13, 14).

Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii fată de alţii cinstitori, de a ne smeri unii în faţa altora, de a fi curăţitori ai fraţilor noştri. Pentru că duhovniceşte asta înseamnă şi la asta suntem chemaţi de către Domnul Hristos. mai mult…